Hotel Palace, Băile Govora - Istorie și prezent

Istoria Băilor Govora este legată de numele a două personalități – I.C.Brătianu, fost Prim Ministru al României și Generalul N. Popescu Zorileanu, care, cu 130 de ani în urmă, a înființat prima clinică specializată în tratamentul bolilor respiratorii  și a reumatismului. 

Dezvoltarea stațiunii se datorează cercetărilor medicale ale Ing. Anghel Saligny și A. Bernard, ca și gelogului francez, Bochet. 

Parcul balnear, creat de arhitectul peisagist Emil Pinard, este unic prin arhitectura sa, caracteristică tranziției către secolul 20. 

În mijlocul parcului balnear a fost construit Hotelul Palace, monument istoric inaugurat în anul 1914, hotel de lux la acea vreme și primul cu bază de tratament din România, conform planurilor arhitectului francez Ernest Doneaud, lucrările fiind coordonate de inginerul român Bratescu și italianul Pukliky. Arhitectura clădirii este eclectică, cu influențe de art nouveau și elemente de arhitectură neoromâneasca. Pentru ca greutatea construcției să fie cât mai mică, pereții despărțitori au fost confecționați din plută.  

Clădirea are 365 de goluri (uși, ferestre), cifra simbolizând numărul de zile dintr-un an. 

Hotelul Palace, astăzi hotel de patru stele, a trecut printr-un proces de restaurare amplu - au fost refăcute fațadele pentru redarea aspectului inițial, a fost înființat un Business Club și au fost amenajate săli de conferință. Baza de tratament a fost dotată cu aparatură pentru terapia cu laser, magnetoterapie, electroterapie, aerosoli, și au fost construite piscine cu apă minerală și spații pentru băi cu iod și sulf.  

"În chirurgie decizia este mai importantă decât incizia", Dr. Rubin Munteanu

photo © Fulg Media

photo © Fulg Media

photo © Fulg Media

photo © Fulg Media

Sunt chirurg de aproape 20 de ani, iar ultimii 10 i-am dedicat mai mult chirurgiei bariatrice. Am ajutat mii de oameni să slăbească şi să-şi redobândească sănătatea şi continui să mă bucur de fiecare dată alături de ei, văzând cum îşi recapătă optimismul şi pofta de viaţă.

Persoanele cu probleme de greutate pot să ajungă la disperare ţinând diete chinuitoare, trăind terorizaţi de calculul caloriilor sau de alimentele “interzise”. Unii apelează la “leacuri miraculoase” găsite pe internet, ignorând riscul reacţiilor adverse. 

Ceea ce simt atunci când ajut un pacient este poate unul dintre puţinele lucruri care m-au recompensat cu adevărat, pe mine, ca medic. Nu este o profesie uşoară, sunt mulţi ani de studiu, zile lungi, epuizante, petrecute în sălile de operaţie, sau în rezervele spitalului. De departe însă, partea cea mai dificilă, dar şi cea mai interesantă şi provocatoare, o reprezintă momentul luării deciziilor în situaţiile critice, dilema alegerii căii corecte de urmat, în timpul intervenţiei sau în afara lor. În chirurgie decizia este mai importantă decât incizia. 

Cu toate acestea, ajung dimineaţa la spital cu un sentiment de nerăbdare, cumva de bucurie, ştiind că pot să ofer o soluţie unor oameni care au încercat tot ceea ce este omeneşte posibil şi au eşuat, care poate şi-au pierdut speranţa. Şi atunci simt că toate eforturile mele au meritat şi mă consider norocos. 

Să fii un profesionist pasionat de ceea ce faci îţi dă şansa de a trăi cu bucurie, cu sens. 
 

NOAH, Ruben Perju & Iosif Harasemiuc

photo © Iosif Harasemiuc 

photo © Iosif Harasemiuc 

Ceasurile semnate NOAH aduc un plus de inovație în segmentul produselor realizate din lemn, datorită conceptelor care stau la baza brandului.

În primul rând ne-am dorit niște accesorii cu un design minimalist, plăcut, subțire, astfel încât să ne detașăm de produsele deja existente pe piață. Ceasul a fost şi va fi intotdeauna un accesoriu atât funcțional, cât şi cu valoare estetică.

Era metalelor incepe sa apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societății. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere financiar, tot mai mulți oameni renunță la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natura umană.

Procesul de stabilizare a lemnului permite ceasurilor noastre să concureze din multe puncte de vedere cu modelul clasic de ceas, întrucât au o rezistența sporită, chiar dacă greutatea unui ceas nu depăşeşte 35 de grame.

Nu în ultimul rând, am dorit să oferim clienților posibilitatea de a lua parte în procesul de creație. Aşadar, fiecare client are posibilitatea să-şi creeze propriul ceas dupa stilul propriu, alegându-şi esențele de lemn, cureaua, dar şi textul personalizat de pe spatele ceasului.

Într-o lume în care metalul este folosit abuziv in toate domeniile, noi vrem să demonstrăm că lemnului i se pot atribui calități ca precizia şi rezistența, elemente dobândite printr-o prelucrare foarte atentă. 

Astfel, materialul vedetă al brandului NOAH este lemnul.

LEMNIA, Florin & Răzvan Chelu

photo © Dragoş Constantin

photo © Dragoş Constantin

Lemnia descrie legătura neașteptată care se țese între duritatea lemnului și delicatețea pielii de calitate, dând naștere unui brand ce explorează posibilități infinite de exprimare a unei viziuni artistice neconvenționale. 

La începutul anului 2014, Răzvan Chelu a pornit într-o aventură pasionantă alături de tatăl sau, Florin Chelu, reușind să îmbine cu talent entuziasmul pentru design al tânărului arhitect și dragostea față de arta fină a prelucrării lemnului a experimentatului meșteșugar, pentru a crea accesorii unice, surprinzătoare, versatile. 

Gențile Lemnia sunt încărcate de povești fără de sfârșit cu miros de tei și note calde de fado, povești despre rătăcirea prin lume, precum și despre întoarcerea la esență. La esența unor tradiții românești uitate, a unei moșteniri seculare a meșteșugului popular. 

Colecția Folclor își propune să celebreze creativitatea intrinsecă satului românesc, actualizând trecutul printr-un design avangardist, care încorporează elemente tradiționale. 

Dar acest vizionar cuplu tată - fiu nu se oprește la a reinterpreta tradiția, ci îmbrățișează provocarea de a produce genți dincolo de elementele spațiului mioritic, îndreptându-se către o perspectivă internațională asupra designului de produs, într-o zonă ce lasă mai mult loc de manifestare ludicului și experimentului. 

Astăzi, Atelier Lemnia își deapănă cu grație istoria, nu doar în mediul online, ci poate fi cunoscută și apreciată fizic, atât într-o serie de magazine din România, cât și din Roma, Paris sau Rotterdam.  

'Romanian Actors' by Simion Buia, Proiect cultural românesc

photo © 'Simion Buia' by Simion Buia 

photo © 'Simion Buia' by Simion Buia 

RomanianActors.com este un proiect fotografic și videografic unic și necesar, care pune în lumină, la propriu, actorii profesioniști din România. În țara despre care se presupune că ar trebui să fim mândri – România - nu există respect pentru nimic și nimeni, evident nici pentru actori. Chiar dacă oamenii merg la teatru, că e de "bon ton", iar la sfârșitul oricărui spectacol, fie bun sau ne-bun, se ridică brusc în picioare și aplaudă frenetic, actorul tot singur rămâne, în contextul socio-cultural al țării noastre. 
   
La ce m-am gândit eu? Să-mi folosesc experiența fotografică și videografică, harul, timpul - și să încep proiectul vieții mele, numit Romanian Actors by Simion Buia, portretizând, în condiții de studio, sute și mii de actori profesioniști din România, inclusiv actori evrei, germani, maghiari, de la teatrele de stat sau cele independente. Rând pe rând, voi poposi cu aparatul meu de fotografiat în toate teatrele țării. 

Romanian Actors by Simion Buia este un proiect cultural bine gândit și absolut necesar în contextul românesc și european. Cele două componente - foto și video - oferă actorului posibilitatea de a se prezenta pe sine marelui public din World Wide Web. Mă gândesc și la o variantă printată sub forma unei cărți, care să conțină portrete și informații despre actori, cum ar fi data și locul nașterii, facultatea absolvită, la clasa cărui actor sau pedagog, ce premii a obținut, ce roluri importante a jucat în teatru și cinematografie. 

www.romanianactors.com este bilingv, română și engleză, pentru a facilita "întâlnirea" actorilor cu reprezentanți ai artei și industriei cinematografice sau artistice din străinătate, care intenționează să realizeze filme, ori să monteze teatru în România - și doresc să facă un casting profesional.

În 2015 vor fi portretizați și filmați în total 44 actori români, în 2016 vor fi 100! Mi-am propus să "lansez" în fiecare zi de luni, în care nu se joacă teatru, fiind ziua liberă a actorilor, câte un actor în portofoliul Romanian Actors. Sunt 52 de săptămâni într-un an, așa că voi fotografia 52 de actori profesioniști în 2016.    

Mor de plăcere să lucrez la acest proiect de anvergură, unic în peisajul autohton, și sunt deja mândru că atunci când voi muri cu adevărat, voi lăsa în urmă o mărturie artistică de durată, care va trăi mult peste viețile noastre și ale actorilor eternizați. 

Şi mai sunt mândru de ceva! Cu mai mulți ani în urmă, proaspăt revenit în România din Germania, unde am lucrat ca jurnalist la postul de Radio Deutsche Welle , am pornit un proiect fotografic unic, numit “Actorii și fotograful”, vizibil pe www.actoriisifotograful.ro

Am portretizat în studioul meu din Ecaterina Teodoroiu peste 80 de actori din "generația de aur", pe care i-am printat pe Fine Art Canvas și vernisat în nenumărate expoziții din țară. Acest demers artistic a fost premiat la Gala Societății Civile.

Mândru? Da, sunt!