Norina Alinta Gâvan, Paseste cu incredere! Quo vadis Podiatria in România

Sunt mândră ca sunt româncă! Pentru istoria pe care o avem și din care fac parte, pentru numele pe care îl port, pentru puterea cu care ne ridicăm atunci când ne aflăm într-o situație dificilă, pentru zestrea moștenită de la prestigioși scriitori, pictori, personalități de cultură și de știință ai vremurilor, pentru puterea de a spera, pentru puterea de a nu renunța, pentru determinarea de a realiza ceea ce ne propunem.

Ghidată, la fel ca savanta poloneză Marie Curie - de altfel și singurul savant care a primit două Premii Nobel în două domenii științifice diferite - de principiul „(...) să nu te dai bătut în faţa oamenilor sau a întâmplărilor” Marie Curie. Dr. Norina Alinta Gâvan își leagă numele de introducerea noțiunii, a specialității de podiatrie si a meseriei de podiatru în România, dar și de dorința puternică de a veni în sprijinul celor aflați în suferință,  a persoanelor cu afecțiuni din sfera diabetului,  a persoanelor cu neuropatie diabetica și picior diabetic. 

Dr. Norina Alinta Gâvan este persoana care a luptat și luptă pentru dezvoltarea și promovarea podiatriei în România, înființând, în aprilie 2015, Asociația de Podiatrie, a cărei președinte este.

Numele Dr. Norina Alinta Gâvan se leagă și de dorința de a instrui, de a educa - mai ales tinerii implicati în viața persoanelor cu diabet. Ea a înțeles că, fără un program de îngrijire a piciorului diabetic, destinat asistenților medicali, nu se pot face progrese în implementarea podiatriei în România, în imbunătățirea calitații vieții persoanelor cu diabet, în reducerea numarului de amputații in România.

Dr. Norina Alinta Gâvan poate fi sinonimul dorinței aprige de a crește nivelul științific al tinerilor specialiști români implicați în managementul piciorului diabetic. Astfel, Dr. Norina Alinta Gâvan este inițiatorul proiectului NeuRODiab în România în anul 2002, este secretarul general al Societății de Neuropatie Diabetică – NeuRODiab și unul dintre fondatorii Societății, în 2012.

Dr. Norina Alinta Gâvan - omul care știe că lucrul în echipă și colaborarea, atât la nivel național, cât si internațional, nu poate da greș niciodată.  Ca dovadă a implicării active, Dr. Norina Alinta Gâvan a fost aleasă în Grupul de Studiu al Neuropatiei Diabetice al Societății Europene pentru Studiul Diabetului, și totodată cooptată în Grupul Internațional de Lucru pe Picior Diabetic, în vederea elaborării programului de educație destinat asistentelor medicale. 

Dr. Norina Alinta Gâvan - femeia care iubește viața, dreptatea, lucrurile bine făcute, respectul, inteligența, provocările.

Dr. Norina Alinta Gâvan - femeia de succes care nu a ignorat niciodată faptul că, în viața de zi cu zi, este și mamă.

Dr. Norina Alinta Gâvan - omul care, înainte de toate, nu uită niciodată că trebuie să fii OM.