Proud to be Franke, Colecţia 4 YOU

Franke lansează pe piața locală patru noi sisteme ce oferă soluții integrate pentru bucătării: Crystal, Mythos, Maris și Smart, linii complete dezvoltate pentru a răspunde tuturor așteptărilor consumatorilor în ceea ce privește design-ul dar și performanțele tehnice. 

“În urmă cu aproape 20 de ani, Franke a introdus conceptul de soluție completă pentru bucătărie în Romania, oferind consumatorilor nu doar produse, ci familii de produse cu același design, care pot fi adaptate oricărui tip de bucătărie. Prin noua colecție aducem cele mai noi tendințe în materie de soluții integrate pentru bucătării, aproape de clienții din România care apreciază calitatea, tehnologia modernă și care pun preț pe un design care să le reflecte stilul de viață” Florin Porojan, Director General Franke România. 

Fiecare dintre aceste familii răspund nevoilor unor categorii de clienți diferiți ca stil și preferințe estetice, dar asemănători în ceea ce privește așteptările de calitate premium și fiabilitate.

Bucătarii la modă vor aprecia formele concise din designul îndrăzneț al Franke Mythos. Componentele seriei Franke Mythos se potrivesc  perfect unele cu altele, integrează liniile elegante si design-ul atemporal cu o tehnologie sofisticată.

Familia de produse Franke Maris este caracterizată printr-un design funcțional și o formă practică și minimalistă. Un sistem de bucătărie ușor de utilizat, care oferă bucuria de a găti simplu și eficient. Franke Crystal creează atmosfera și mediul potrivite pentru a transforma bucătăria într-o simfonie luminoasă de oțel și sticlă albă sau neagra.

Familia de produse Franke SMART este noul sistem complet de bucătărie  ce oferă valoare maximă a investiției, tehnică de ultimă ora în materie de operabilitate și un design atemporal.