Excelența profesională, piatra de temelie a relațiilor noastre comerciale. Ciucan și Asociații

Suntem o societate de avocatură românească înființată în anul 2007 de către o echipă de avocați cu experiență, care, în ultimii opt ani anterior înființării, am activat ca avocați în cadrul grupului Rompetrol. 

De-a lungul experienței noastre, în care am împărtășit același punct de vedere ca și clientul, am obținut o cunoaștere aprofundată și o înțelegere a nevoilor și așteptărilor acestuia, având ocazia să înțelegem importanța pe care clienții o acordă unor servicii de bună calitate. 

Emilia Ciucan este Managing Partner în cadrul societății Ciucan & Asociații și are o experiență considerabilă de peste 20 ani, fiind specializată în activități bancare și financiare, corporative generale, fuziuni și achiziții, concurență, privatizare și energie.

Înainte de a deveni partener al  Ciucan & Asociații, în 2007, Emilia a fost consultant juridic independent pentru grupul Rompetrol timp de aproape șapte ani, fiind în același timp avocat corporativ pentru societățile grupului și secretariat corporativ pentru The Rompetrol Group NV. În această calitate, a coordonat toate proiectele grupului Rompetrol, din domeniile financiar, piețe de capital, fuziuni și achiziții. De asemenea, experiența sa include, coordonarea principalelor proiecte corporative pentru societăți din grupul Rompetrol, fiind responsabilă pentru toată activitatea corporativă a societății The Rompetrol Group NV. 

Claudiu Florea este partener în cadrul societății Ciucan și Asociații, cu o experiență de 16 ani în domenii precum drept corporativ, privatizare, fuziuni și achiziții, imobiliare, insolvență și reorganizare, drept administrativ.

Înainte de a deveni colaborator și Partener în cadrul societății Ciucan și Asociații, Claudiu a fost avocat consultant în cadrul grupului Rompetrol timp de trei ani. În această calitate, Claudiu a fost implicat în numeroase proceduri administrative, piețe de capital, achiziții imobiliare legate în principal de dezvoltarea activităților downstream, precum și în negocierea unui număr mare de contracte referitoare la activitatea grupului Rompetrol. Claudiu a fost implicat în inițierea, organizarea și implementarea structurii organizaționale a tuturor companiilor membre ale Grupului Rompetrol. De asemenea, experiența sa include coordonarea proiectelor corporative pentru societăți din grupul Rompetrol, fiind totodată responsabil, împreună cu echipa din care a făcut parte, de toate activitățile corporative ale companiei The Rompetrol Group NV (Olanda). 

Perioada lungă în care ne-am identificat cu „clientul” ne-a permis să asistăm și să participăm la lumea reală a afacerilor. Acesta este motivul pentru care înțelegem cu ușurință industria în care clienții își desfășoară activitatea și empatizăm cu modul în care își desfășoară această activitate. Mai mult, acest lucru ne permite să oferim servicii juridice adaptate nevoilor clientului și soluții creative. În timpul furnizării serviciilor solicitate, clienții noștri beneficiază de implicarea, promptitudinea și flexibilitatea noastră totală.

Munca noastră se bazează pe principiul unei stricte confidențialități, aplicat tuturor modalităților de comunicare cu clienții noștri. Respectăm cu scrupulozitate privilegiul avocat-client în legătură cu orice informație care rezultă din relația profesională. Fiind o firmă de avocatură axată pe domeniul comercial, dorim să oferim clienților noștri tipul de parteneriat pe care l-am folosit, la rândul nostru, atunci când eram consilieri interni și ne-am identificat cu clientul, știind că aceasta este calea către susținerea în mod proactiv a obiectivelor comerciale ale clientului și găsirea soluțiilor inovatoare. Ne pasă de strategia clienților noștri, astfel încât punem nevoile acestora pe primul loc și  acordăm afacerii clientului cea mai mare importanță.

Considerăm că aceste aspecte constituie fundamentele unei relații comerciale puternice, de încredere și de succes.