Excelența profesională, piatra de temelie a relațiilor noastre comerciale. Ciucan și Asociații

Suntem o societate de avocatură românească înființată în anul 2007 de către o echipă de avocați cu experiență, care, în ultimii opt ani anterior înființării, am activat ca avocați în cadrul grupului Rompetrol. 

De-a lungul experienței noastre, în care am împărtășit același punct de vedere ca și clientul, am obținut o cunoaștere aprofundată și o înțelegere a nevoilor și așteptărilor acestuia, având ocazia să înțelegem importanța pe care clienții o acordă unor servicii de bună calitate. 

Emilia Ciucan este Managing Partner în cadrul societății Ciucan & Asociații și are o experiență considerabilă de peste 20 ani, fiind specializată în activități bancare și financiare, corporative generale, fuziuni și achiziții, concurență, privatizare și energie.

Înainte de a deveni partener al  Ciucan & Asociații, în 2007, Emilia a fost consultant juridic independent pentru grupul Rompetrol timp de aproape șapte ani, fiind în același timp avocat corporativ pentru societățile grupului și secretariat corporativ pentru The Rompetrol Group NV. În această calitate, a coordonat toate proiectele grupului Rompetrol, din domeniile financiar, piețe de capital, fuziuni și achiziții. De asemenea, experiența sa include, coordonarea principalelor proiecte corporative pentru societăți din grupul Rompetrol, fiind responsabilă pentru toată activitatea corporativă a societății The Rompetrol Group NV. 

Claudiu Florea este partener în cadrul societății Ciucan și Asociații, cu o experiență de 16 ani în domenii precum drept corporativ, privatizare, fuziuni și achiziții, imobiliare, insolvență și reorganizare, drept administrativ.

Înainte de a deveni colaborator și Partener în cadrul societății Ciucan și Asociații, Claudiu a fost avocat consultant în cadrul grupului Rompetrol timp de trei ani. În această calitate, Claudiu a fost implicat în numeroase proceduri administrative, piețe de capital, achiziții imobiliare legate în principal de dezvoltarea activităților downstream, precum și în negocierea unui număr mare de contracte referitoare la activitatea grupului Rompetrol. Claudiu a fost implicat în inițierea, organizarea și implementarea structurii organizaționale a tuturor companiilor membre ale Grupului Rompetrol. De asemenea, experiența sa include coordonarea proiectelor corporative pentru societăți din grupul Rompetrol, fiind totodată responsabil, împreună cu echipa din care a făcut parte, de toate activitățile corporative ale companiei The Rompetrol Group NV (Olanda). 

Perioada lungă în care ne-am identificat cu „clientul” ne-a permis să asistăm și să participăm la lumea reală a afacerilor. Acesta este motivul pentru care înțelegem cu ușurință industria în care clienții își desfășoară activitatea și empatizăm cu modul în care își desfășoară această activitate. Mai mult, acest lucru ne permite să oferim servicii juridice adaptate nevoilor clientului și soluții creative. În timpul furnizării serviciilor solicitate, clienții noștri beneficiază de implicarea, promptitudinea și flexibilitatea noastră totală.

Munca noastră se bazează pe principiul unei stricte confidențialități, aplicat tuturor modalităților de comunicare cu clienții noștri. Respectăm cu scrupulozitate privilegiul avocat-client în legătură cu orice informație care rezultă din relația profesională. Fiind o firmă de avocatură axată pe domeniul comercial, dorim să oferim clienților noștri tipul de parteneriat pe care l-am folosit, la rândul nostru, atunci când eram consilieri interni și ne-am identificat cu clientul, știind că aceasta este calea către susținerea în mod proactiv a obiectivelor comerciale ale clientului și găsirea soluțiilor inovatoare. Ne pasă de strategia clienților noștri, astfel încât punem nevoile acestora pe primul loc și  acordăm afacerii clientului cea mai mare importanță.

Considerăm că aceste aspecte constituie fundamentele unei relații comerciale puternice, de încredere și de succes. 

90 de ani de la recordul absolut la parașutism al Smarandei Brăescu, în grădina Albini Prassa

Albini Prassa și Romanian Excellence au celebrat 90 de ani de la recordul absolut la parașutism al Smarandei Brăescu, alaturi de invitați și parteneri speciali, în grădina Albini Prassa.

Recunoscută nu doar în țară sau în Europa, ci și peste Ocean, a fost propusă pentru a fi sportiva mondială a anului 1932. Americanii au îndrăgit-o de la primul salt, au primit-o la școala lor de pilotaj, fiind primul pilot străin care a obținut un brevet american de pilot. Deși ar fi putut să stea în siguranță în perioada războiului, a ales să zboare pentru țara ei, înrolându-se că pilot militar în „Escadrila Albă”, riscându-și viața pentru salvarea celor răniți.

 
 

A parcurs mai multe perioade istorice: regele a decorat-o, comuniștii au condamnat-o, aviatorii și parașutiștii români din toate timpurile au venerat-o.

Povestea ceasului ‘Săgeata Orientului’, adusă la lumină de către Ion Schiau, Albini Prassa, este o ediție limitată Tissot Heritage Navigator, la 100 de ani de la semnarea acordului ce punea bazele primei companii aeriene transcontinentale. O poveste despre curaj, despre îndrăzneală, despre viziune, un capitol memorabil și inspirațional al istoriei antreprenoriatului românesc.

Încă de la începutul secolului XX, România a produs un număr impresionant de pionieri ai aerului, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, ce au pus țara pe harta mondială a aviației.

Parteneri ai evenimentului - Albini Prassa, Jidvei, Signify, Bucate pe Roate, Luado Chocolate, Zaliari Olive Oil, OrtoKinetic, Unident Center, Forest Retreat & Spa, Laboratorul de Şosete, Farmacia de Detergent, Deplin, Maruca Atelier

Fotografii - Ionela Stoica și Romanian Excellence

Centrul Internațional "Constantin Brâncuși". O construcție fără egal în lumea artistică și arhitecturală

Constantin Brâncuși este omagiat într-un fel unic la Craiova. „Oul” imens de sticlă ridicat în curtea Muzeului de Artă din Craiova reprezintă o construcție fără egal în lumea artistică și arhitecturală, o adevărată atracție pentru pasionații operei lui Brâncuși, pentru cei fascinați de arta modernă, cât și pentru cei care vânează obiective spectaculoase.

Arhitectul prismei de sticlă este renumitul Dorin Ștefan. Acesta a dorit să realizeze un proiect fără precedent, o lucrare aflată la limita dintre sculptură și arhitectură îndrăzneață. Dorin Ștefan a fost inspirat de o schiță făcută de marele Constantin Brâncuși pentru „Templul Meditației”, un monument pe care îl proiectase la solicitarea unui maharajah ce dorea construirea unui mausoleu închinat amintirii soției sale. De altfel, forma oului se regăsește în multe dintre operele celebrului sculptor.

Ideea construirii unui centru dedicat lui Brâncuși a fost asumată de Consiliul Județean Dolj, iar proiectul unic al construcției de sticlă a devenit astfel realitate. Prisma, înaltă de 12 metri, este alcătuită din lamele și pereți de sticlă ce cântăresc peste 200 de tone. Sub volumul de sticlă se află un pavilion subteran multifuncțional, din interiorul căruia se face accesul în interiorul „oului”, cu un lift ce oferă perspectiva unei alte opere celebre ale lui Brâncuși, Pasărea Măiastră. Cele două structuri suprapuse, galeria și semnalul de sticlă, formează  un obiectiv cultural interactiv complet și complex: Centrul Internațional “Constantin Brâncuși”.

În interiorul pavilionului vor funcționa spații de expunere, săli de conferințe, săli de spectacole și o cafenea artistică. În centrul conceptului de expunere vor sta viața și operele marelui sculptor, iar modalitatea de prezentare va fi una interactivă.

Centrul Internațional "Constantin Brâncuși" va fi inaugurat în acest an, oferind Craiovei un produs turistic de interes internațional. Vizitatorii vor avea posibilitatea de a vedea atât expozițiile atractive și interactive ale centrului, cât și Palatul Jean Mihail, construcție ce datează din 1907 și care găzduiește Muzeul de Artă. Printre exponatele valoroase ale muzeului se află și șase opere brâncușiene: Domnișoara Pogany, Orgoliu, Sărutul, Coapsa, Cap de copil și Vitellius.

Romlab Racing Team. Bogdan Tănase

Echipa s-a născut din pasiune și iubire pentru motociclism.

Mă bazez pe emoție, pe un set de valori comune, pe randamentul unui grup creat din dorința de a realiza ceva măreț.

Pe termen scurt, doresc ca echipa să demonstreze calitățile umane și de pilotaj.

Pe termen lung, doresc rezultate mari, doresc să ieșim în evidență prin muncă, respect, echitabilitate, performanță la alt nivel.

Dorim să ne implicăm în proiecte care să satisfacă orice nevoie.

Perspectiva pe termen lung implică participarea la campionate externe și obținerea unor rezultate de care să fim mândri.

Sesiunile de track-day sunt, de asemenea, pe lista de TO DO. Este important pentru noi să ajutăm pasionații de motociclism viteză să își depășească limitele, iar cu implicarea piloților noștri experimentați vom face acest lucru posibil.

Pentru cei care nu pot participa la sesiuni, din varii motive precum distanța, vârsta și altele, avem în vedere organizarea unor ședințe de Q&A pentru a putea răspunde la întrebări, acoperind toate ariile – de la motociclismul de stradă, la cel de circuit.

Dorim să oferim comunității moto la fel de mult pe cât primim și să ajutăm la dezvoltarea acesteia. Intenționăm să descoperim tinere talente, pe care să le formăm, să le conducem spre performanță.

Vrem să fim o comunitate pe care vă puteți baza și pe care o puteți susține, de care să fiți mândri. Avem viziunea, avem resursele, ne bazăm pe un aspect important: pe publicul însetat de pasiunea pentru sportul de viteză.

Craiova. Orașul magnoliilor

Minunatele clădiri cu arhitectură superbă ale Craiovei sunt puse în valoare în fiecare aprilie de coloratele magnolii. 

O vizită la pas prin Craiova te duce către Teatrul Național Marin Sorescu, cunoscut anterior sub numele de Teatrul Național din Craiova, o instituție teatrală publică de cultură finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Fondat în 1850, teatrul a fost denumit după omul de cultură și scriitorul de talie universală Marin Sorescu, în anii de după 1989. Actuala clădire a teatrului craiovean, un adevărat simbol arhitectural al orașului, creație a arhitectului Alexandru Iotzu, a fost inaugurată pe 21 aprilie 1973.

Membru al Convenției Teatrale Europene (CTE) din anul 1995, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este primul teatru dintr-o țară din Europa Centrală și de Răsărit care intră în componența acestei asociații internaționale de breaslă, impunându-se prin spectacolele sale în elita mișcării teatrale românești și europene.  

Nu poți să nu te bucuri de o plimbare prin Grădina Unirii, situată chiar în centrul orașului, ce poartă acest nume pentru că locul respectiv aminteşte de importante evenimente petrecute în anul 1857, la Craiova, şi pentru că întreg spaţiul este dominat de impunătoarea statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (sculptor Rafaello Romanelli).

Grădina a mai purtat şi alte nume, dar cel mai frecvent este English Park, deoarece aminteşte de modelul scuarurilor londoneze.

Cuprinde arbori şi arbuşti decorativi şi covorul speciilor de flori, care sunt schimbate periodic, în funcţie de perioada de înflorire. 

Palatul Administrativ din Craiova, situat pe Calea Unirii, este una dintre cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj.

Palatul Administrativ a fost construit la începutul secolului al XX-lea. Se spune că prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, prezent la Craiova la întrunirea liberală din 24 iunie 1909, ar fi fost de față la așezarea actului la fundația clădirii. 

Centrul istoric al Craiovei este considerat unul dintre cele mai frumoase din țară. Arhitectura deosebită a caselor, care s-au păstrat compacte în zona Lipscaniului, cuprinde o serie de monumente ce datează din sec. XV și XVIII-XIX. Alături de numeroase instituții de cultură, muzee, clădiri administrative, biserici, se găsesc Palatul de Justiție, Prefectura, Banca Comerțului, ruinele Hanului Hurezi, Palatul Jean Mihail, Vorvoreanu, Palace, Hotelul și Cazinoul Minerva, Casele Glogoveanu, Nicolae Romanescu, Colegiile Naționale Carol I și Elena Cuza.

 Fotografii Cătălin Vînturici