Cristian Crestincov. Sculptor.

Inclinatiile mele spre arta au aparut inca de la o vârsta frageda; îmi aduc aminte ca parintii mei si educatoarele nu știau cum sa ma oprească atunci cand desenam pe jos, pe pereti sau cand ma jucam la masa cu mancarea, modeland in unt sau in orice aveam in farfurie.

Astfel, drumul meu creativ a inceput a se contura. Parintii mei m-au incurajat in aceasta directie si m-au trimis sa urmez o scoala profesională de Arte Plastice in Chisinau si ulterior mama mea s-a mutat impreuna cu mine la Bucuresti pentru ca eu sa pot urma Liceul de Arte Plastice N. Tonita. Apoi a urmat in mod natural Facultatea de Arte Plastice Bucuresti – Sectia Sculptura unde am avut norocul sa dau peste niste profesori dispusi sa ma ajute sa descopar secretele bronzului si artei monumentale, ei fiind deja artisti consacrati la acel moment.

In acest context, au urmat numeroase proiecte si monumente la care am colaborat, lucrari de arta pe care le-am turnat in bronz, expozitii realizate in tara si strainatate.

Arta mea s-a conturat in jurul a 3 teme fundamentale, respectiv: 1- sacru, inger, suflet, credinta; 2 -Figurativ: personaje umane, portrete; 3- Regnul animal si natura.

Anul acesta mi-am propus sa tratez teme care sa transmita, pe langa o emotie, si un mesaj subinteles. In acest context lucrarile cele mai semnificative la care lucrez in continuare sunt: lucrarea medie „Strigatul Balenei” si monumentul „Regina Maria a Romaniei”. Monumentul Reginei Maria este un proiect extrem de complex si drag care sper sa depaseasca faza de macheta.

Muzeul Național al Literaturii Române. Un autentic tezaur literar.

photo © Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române adăpostește un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărți, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video care redau într-o imagine metaforică profunzimea și complexitatea întregii arte a cuvântului în literatura română.

În prezent, Muzeul Național al Literaturii Române deține peste 300.000 de piese, organizate în aproximativ 300 de colecții, cuprinzând manuscrise ale celor mai mulți scriitori importanți, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Lucian Blaga, Ion Vinea și mulți alții.

Clădirea din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în saloanele căreia Muzeul Național al Literaturii Române expune o parte din colecții, a aparținut generalului de divizie Leon Mavrocordat. Pe harta Bucureștiului din 1899 este reprezentat grafic un imobil, dar amprenta e un pic diferită de casa actuală. Intrarea, de pildă, se făcea pe latura sudică a casei. În Anuarul Bucurescilor editat de Carol Göble în 1904, generalul, pe atunci colonel, nu figurează ca locatar la nr. 8 din strada Umbrei, cum se numea atunci strada Nicolae Crețulescu. În schimb, în Anuarul din 1906 îl regăsim la această adresă.

Editura Muzeului Literaturii Române a fost înfiinţată cu scopul de a împărtăşi cititorilor rezultatele muncii cercetătorilor care studiau manuscrisele aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române, în 1994.

Pe lângă expoziția de bază și patrimoniul deținut în arhivele și depozitele sale, Muzeul Național al Literaturii Române are în custodie patru case memoriale și o expoziție, organizate într-o rețea proprie- Casa memorială “Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa memorială “George și Agatha Bacovia”, Casa memorială “Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa memorială “Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”.

Ecouri peste veacuri, Mânăstirea Dragomirna

Fondată la început de secol XVII (1602-1609) de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca şi de familia Stroicilor şi terminată de către primul domn martir, Miron Barnovschi (1626-1629), Mânăstirea Dragomirna se desprinde ca o constructie unică între toate celelalte monumente moldovenesti medievale.

Ceea ce creează o impresie de neuitat este grandoarea sugerată mai ales de arhitectura bisericii mari a mănăstirii. Arhitectura somptuoasă se armonizează perfect cu pictura interioară. Frescele puternic colorate și iscusit armonizate sugerează impresia de celest și aerian, ilustrând măiestria zugravilor Moldovei de nord. 

Pe lângă importanța pe care i-o conferă stilul arhitectonic și valoarea picturii, Mânăstirea Dragomirna s-a impus și ca puternic focar de cultură românească atât prin valoarea cărţilor copiate aici, cât mai ales prin miniaturile deosebite care însoţesc textele acestora.

În Moldova, manuscrisele împodobite cu miniaturi apar în prima jumătate a secolului XV. Centrele de activitate miniaturistică din Moldova au fost Neamț, Putna, Rădăuți, Dobrovăț, Sucevița și Dragomirna. La Dragomirna miniaturiştii şi caligrafii, nu erau simpli meşteri, ci adevăraţi artişti şi cărturari, începând cu însuşi mitropolitul Crimca, inițiatorul acestei activități aici.

Personalitatea cărturarului Anastasie Crimca a dominat două decenii de cultură medievală românească. Teolog erudit și diplomat, om devotat binelui public și păzirii Ortodoxiei, ctitor de locașuri sfinte, mitropolitul s-a dovedit a fi și un talentat ilustrator de carte, iar inițiativa sa de a întemeia la început de secol XVII “Școala de miniatură de la Dragomirna”, marchează începerea unei noi etape în arta miniaturisticii românești. Noua viziune artistică introdusă de mitropolit este caracterizată mai ales prin gama cromatică bogată, abundența decorațiunilor precum și o tematică mult lărgită în multele miniaturi care împodobesc manuscrisele scrise pe pergament.

Atelierul caligrafie și pictură al mănăstirii Dragomirna, care poarta tocmai numele ctitorului mănăstirii,  mitropolitul Anastasie Crimca, a fost înființat în anul 2008. Aici lucrează opt maici care încearcă să împletească ascultarea cu rugăciunea și cu împlinirea rigorilor erminiei picturii bizantine dar și să ducă mai departe tradiția Școlii de Miniatură inițiată chiar de mitropolitul ctitor.

În dorința de a readuce în vizor truda și talentul caligrafului și miniaturistului Anastasie Crimca, maicile din atelierul de pictură al Mânăstirii Dragomirna au început această osteneală de reproducere a scenelor, textelor și ornamentelor din manuscrisele originale, din secolul XVII, lucrate de mitropolitul însuși.

Maicile au realizat reproduceri de pagini ilustrate din cărți precum “Tetraevanghelul” de la 1609, “Liturghierul” de la 1610 sau “Psaltirea” de la 1616, valoroase obiecte de patrimoniu. Manuscrisele originale sunt scrise pe pergament , în limba slavonă cu tuș negru și roșu și accente în aur, fiind legate în coperți de lemn ferecate în piele sau în argint aurit. Reproducerile sunt realizate pe hârtie dar și pe pergament, folosindu-se pigmenți naturali, foiță de aur și gumă arabică. Facsimilele au făcut subiectul a numeroare expoziții în diverse orașe din țară de-a lungul anilor.

Încercând să urmeze credința și osteneala monahilor de demult care la lumina lumânărilor de ceară au realizat opere nemuritoare, monahiile de azi aduc la lumină o părticică dintr-un loc încărcat de istorie și spiritualitate în care darul pe care Domnul l-a revărsat, lucrat cu sârguință și onestitate rodește bucuria de a sluji lui Dumnezeu, de a ne pune în mâna Lui ca purtători ai credinței. Aceasta este o modalitate de a exprima rugăciunea pentru lume.

Patrimoniul face legătura între generații și civilizații dincolo de timp și spațiu. Pentru a vorbi despre obiectele de patrimoniu trebuie să înțelegem actul de jertfelnicie al creatorilor sau al ctitorilor. Prin aceste valori de patrimoniu dovedim că aici am fost, aici am trăit și vrem ca acestea să rămână urmașilor noștri. Trebuie să ne unim, să ne silim pentru a duce mai departe aceste valori ale culturii universale.

Mark Oliver, Design inovativ şi căldura lemnului

'Înființată în 2016, în inima Transilvaniei, Mark Oliver este o afacere de familie dedicată creării unor mese de calitate superioară pentru medii confortabile și contemporane.

În fabrica noastră combinăm tehnologiile moderne de ultimă generație cu o meserie uimitoare, pentru a produce modele fără întreruperi, folosind numai materiale durabile, naturale, cum ar fi lemnul din surse sustenabile și metalele.

Vedem frumusețea în fiecare detaliu mic, de aceea luăm lemnul din păduri cu noduri vizibile, care dau un caracter și unicitate fiecărei bucăți pe care o creăm.

Un grad ridicat de personalizare este marca noastră distinctivă. Știm că fiecare individ și gospodărie este unică și are nevoi specifice. Răspundem acestor nevoi, oferind posibilitatea de a alege între diferite baze colorate pentru masa dumneavoastră și adaugand suprafete de lemn de diferite texturi sau dimensiuni. Până în prezent am ajuns la peste 400 de variante, de la design elegant, pana la aspect industrial.

Pe măsură ce creștem, vom continua să ne dezvoltăm în continuare cu un respect deosebit față de oamenii cu care lucrăm, materialele pe care le folosim și mediul înconjurător.'

Adi Giurgiu si Vali Giurgiu, proprietari Mark Oliver

Apulum. Porţelan românesc cu tradiţie

‘Imaginea şi succesul unei firme sunt cele care conduc la rezultatul obţinut în urma unui efort de echipă. Încerc sa menţin un echilibru între a folosi succesul ca pe un factor motivant, dar şi de responsabilitate, deoarece consider că este mai dificil sa menţii performanţa decât să o obţii.

Rostind “Apulum” pot afirma că, după eforturi personale, împreună cu asociatul meu Dl. Alvaro Santini, fără a contracta fonduri nerambursabile europene sau locale, am reuşit ca această fabrică de porţelan să aiba un portofoliu de clienţi importanţi, realizandu-se o creştere importanta a capacităţii de producţie, un flux tehnologic modern, diversificarea producţiei, prin implicarea deplină a managementului companiei alături de celelalte departamente.

Imaginea in general se construieste in timp, caramida cu caramida....clasicul ''cei sapte ani de acasa'' sta la baza imaginii noastre, este temelia a ceea ce suntem. O femeie trebuie sa duca o lupta permanenta intr-o societate care ii cere sa joace roluri specifice, sa se prezinte bine, sa demonstreze tarie de caracter iar prin tactul si diplomatia sa, sa transforme sensibilitatea feminina, sinceritatea in exprimare din aparente slabiciuni in adevarate dovezi ale tariei de caracter si cunoasterii de sine.

Imaginea mea este ceea ce sunt zi de zi, acel om puternic si ambitios, care a ales sa-si depaseasca limitele, convinsa fiind de capacitatile mele de a invata mereu de la cei din jur, dar si din experientele traite, si de a merge mai departe, inconjurandu-ma de oameni de calitate si respectand oamenii, ceea ce consider ca este foarte important.’ Rodica Vasin

Acţionarii majoritari ai celei mai experimentate firme în domeniu din România, Apulum SA, Rodica Vasin şi Alvaro Santini, ii aniverseaza an de an pe cei care, acum peste 40 de ani, nu aveau 18 ani la angajare.

Fabrica Porţelanul îşi începuse activitatea de producţie la 1 noiembrie 1970. Acesti veterani îşi aduc aminte că au fost selectaţi şi au dat admitere la Alba Iulia când la fabrica abia începuse construcţia, aşadar au crescut odată cu aceasta. La fel ca ei, au venit din şcolile profesionale câte 5-6 clase întregi de tineri şcoliţi special şi sub contract pe 3-5 ani că vor lucra aici, semnat după admitere.

Despre evoluţia profesională, şi în special cu privire la motivele stabilităţii în firmă, povestea celor 12 porţelanişti veterani este asemănătoare în cea mai mare parte. In prima jumătate, până după anul 1990, nu prea existau motive de plecare din Porţelanul. Devenise un privilegiu să lucrezi aici. Raportat la ceea ce exista atunci în zonă, salariile şi condiţiile de muncă erau dintre cele mai bune. Pe firmamentul fabricii au început să apară „stelele”. Este vorba despre acele distincţii ce se acordau pentru rezultatele fabricii în „Întrecerea socialistă”, pe ramura de activitate şi apoi la nivel naţional. Porţelanul a ajuns să primească vreo 5 astfel de „stele”.

Parcursul celor peste 40 de ani a însemnat întâi de toate o evoluţie în cariera profesională. Au crescut ca şi pricepere şi ca recunoaştere a acestei evoluţii. Fasonare. Pe alţii care au făcut efortul completării studiilor liceale, acest lucru i-a ajutat la promovare.

Firmele private de porţelan, mai mici sau mai mari, nou apărute în Alba Iulia, aveau şi ele nevoie de muncitori bine calificaţi. Şi totuşi, ei au rămas fideli. Ei spun că au sperat tot timpul că se va găsi o soluţie. Aceasta a venit odată cu cea de-a doua privatizare, adică atunci când acţionariatul majoritar al fabricii a fost preluat de firma italiană Rody Time, prin investitorii Rodica Vasin şi Alvaro Santini.

Existau deja suficiente exemple care să confirme că nu simpla prezenţă a unor persoane străine într-o fabrică înseamnă salvarea. Ba mai mult, fabricile de profil din România dispăruseră una câte una, precum şi altele din Europa, care păreau mult mai stabile decât cele de la noi. Parcursul redresării a fost unul dificil, resimţit mereu şi de muncitori, dar purtat direct de noii acţionari, care s-au implicat direct în administrarea societăţii. Nici unu dintre cei 12 veterani nu regretă perseverenţa lor.

Ei au acum încredere că fabrica este pe drumul ce bun. Ei confirmă că se simte o redresare evidentă în condiţiile de muncă, dar şi la cele de salarizare. De lucru există, iar marfa nu stă prin magazii.

Speranţele şi încrederea veteranilor, a celor 12 şi a multor alţi angajati, care sunt pe aproape ca vechime în această fabrică, nu au fost zadarnice.

Compania exportă 90% din producţia fabricii din Alba Iulia, majoritar catre Europa, Mexic, Statele Unite ale Americii si Australia. Gama de produse Apulum cuprinde atât porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibelouri.