Spitalul Sf. Constantin. Standarde internaționale de calitate în domeniul medical

Spitalul Sf. Constantin, spital monobloc, multidisciplinar, inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locație din Brașov: Calea București nr. 318. Spitalul cuprinde secții cu saloane pentru spitalizare continuă și de zi, totalizând 150 de paturi. Noul Departament de imagistică medicală dotat cu echipamente de ultimă generație, Blocul operator cu 6 săli de operație, Centrul de chirurgie cardiovasculară și cel de cardiologie clinică și intervențională, Secția de Terapie intensivă de 250 mp inaugurate de la mutarea spitalului în noul sediu, întregesc dotările la standarde europene ale celui mai curat spital din Europa, distincție acordată de OMS.

În cei peste 9 ani de activitate, Spitalul Sf. Constantin a reușit să se poziționeze în lumea medicală privată prin intervențiile chirurgicale complexe efectuate (multe din ele în premieră județeană sau chiar națională), prin echipa medicală multidisciplinară și prin recunoașterea la nivel internațional a standardelor de igienă spitalicească implementate.

Pe lângă medicii brașoveni, Spitalul Sf. Constantin a reușit să atragă la Brașov o echipă de medici cu experiență din Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Iași, București si Sibiu, unii întorși în țară din Elveția și Franța, medici care au acceptat relocarea pentru a-și desfăsura activitatea în acest spital de nivel internațional. Competențele echipei medicale sunt completate de aparatură de top, produsă de lideri mondiali în domeniu, între care menționăm: Karl Storz, Zeiss, Intuitive, Dräger, Siemens, General Electric, ValleyLab, Getinge.

Spitalul Sf. Constantin oferă pacienților servicii medicale de calitate, într-un mediu sigur și confortabil, diferențiindu-se de alte spitale tradiționale din România prin faptul că dotările și amenajarea spațiului în care iși desfășoară activitatea au fost încă de la început special concepute pentru a corespunde standardelor internaționale de calitate în domeniul medical.

Donna Medical Center. Servicii Medicale de Excelență

În urmă cu 25 de ani, pe parcursul unei burse de studii de 3 luni la Institutul Thomas Jefferson în SUA, doctorița Elena-Claudia Teodorescu a observat că majoritatea medicilor erau experți, supraspecializați pe domenii medicale foarte restrânse. Această experiență i-a marcat viziunea, determinând-o să se supraspecializeze în domeniul Imagisticii Mamare, pentru a salva cât mai multe vieți, cu ajutorul unui diagnostic corect, eficient și foarte important: precoce.

În anul 2011, dr. Teodorescu și-a îndeplinit visul și a fondat Donna Medical Center, Centrul de Depistare Precoce a Cancerului de Sân, “un loc unde fiecare femeie să se poată controla, să fie sigură că este bine și să vină într-un cadru cald, intim”.

La începutul anului 2019, am inaugurat clinica Donna Medical Center Pipera și am extins gama de servicii, cu cel mai performant RMN 3 Tesla din țară și cu noi specialități medicale, precum Alergologie, Cardiologie, Chirurgie, Dermatologie, Gastroenterologie, Endocrinologie, Oncologie, Pediatrie, sau Urologie.

Zi de zi, medicii imagiști, ginecologi, chirurgi și oncologi, cu 15-30 ani de practică medicală și specializare academică, colaborează în cadrul clinicii pentru a diagnostica și a oferi cele mai bune soluții de tratament pacientelor.

Astăzi, clinicile Donna Medical Center sunt recunoscute de pacienți și lumea medicală pentru Centrele de Excelență în Imagistica Sânului, Ecografie și RMN si pentru Centrul specializat în Obstetrică-Ginecologie, unde cu ajutorul aparaturii de ultimă generație și echipelor medicale supraspecializate, am diagnosticat peste 200.000 de pacienți, salvând mii de vieți.

Prevenția este misiunea noastră. Vă încurajăm să mergeți la controalele anuale de rutină, pentru a fi siguri că sunteți bine.

DeCorina Hats - Millinery și Linc Creations. Un nou proiect de pălării, inspirate din simboluri românești

În ultimul an, ca rezultat al turbulențelor mondiale, companiile și-au pus la un loc ideile, pentru proiecte comune, proiecte ce îi ajută să rămâna conectați, să își amplifice libertatea de exprimare și recunoaștere.

Colaborarea DeCorina Hats - Millinery și Linc Creations a creat astfel un nou proiect de pălării, inspirate din simboluri românești.

Această pălărie este confecționată din lână în culoare pastelată și este un accesoriu fabulos, care te va face să ieși în evidență din mulțime.

Coordonat estetic de Linc Creations, pentru a se potrivi cu linia Proud To Be Romanian Home & Deco, combinând modelul DeCorina Hats Millinery cu culori pastel dulce și simbolul folcloric românesc clasic, pălăria este un produs artizanal, lucrat manual de către meșteri în modul tradițional de a face pălării.

Ufuk Tandoğan, CEO Garanti BBVA Romania. Adevărata valoare a banilor

De-a lungul timpului, s-au purtat o mulțime de discuții despre apariția sistemului monetar, iar dezbaterile continuă. Astfel că o incursiune în lumea banilor nu poate fi altfel decât una fascinantă.

În trecut, banii au fost imprimați pe lut, lemn, scoarță, pânză, piele, pergament, folii de metal, cupru și, cel mai recent, pe plastic cu caracteristici asemănătoare hârtiei.

În plus, inovația nu a stat în loc, iar prima utilizare oficială a banilor de hârtie a avut loc în China, în secolul al VII-lea. Practica însă nu s-a răspândit în Europa în următorii aproape o mie de ani. Astfel, primele bancnote din Europa au fost emise abia în 1661, în Suedia. Deoarece erau mai ușoare și puteau fi transportate mai facil decât monedele, bancnotele au devenit populare în foarte scurt timp.

Cu toții suntem de acord că banii reprezintă o creație uimitoare a omenirii, un simbol, un mijloc de transfer al puterii sociale, pentru atingerea unui scop. Banii, după cum se spune, fac lumea să se învârtă. Economiștii spun că banii reprezintă o monedă de schimb, un mijloc de tezaurizare, o unitate de cont, însă sunt, în același timp, și elementul care conferă un statut și un prestigiu în societate, fiind un furnizor de securitate fizică și psihologică și un factor care contribuie la prosperitatea și bunăstarea umană.

Istoria monedei naționale românești începe din 1860, când Alexandru Ioan Cuza a încercat să creeze “românul”. Atunci când regele Carol I a preluat puterea, a reușit să creeze cu succes primii bani românești: leii. Astfel, în 1867, leul devine monedă națională, iar primele monede sunt bătute în țară în anul 1870. Din 1867 și până în prezent au existat patru etape succesive ale leului românesc.

În prezent, moneda națională are o puternică semnificație culturală și artistică. Putem vedea pe bancnote exprimarea dorinței românilor de a păstra vie amintirea unora dintre cele mai remarcabile personaje culturale din istoria României. Astfel, bancnotele pe care le utilizăm în viața de zi cu zi afișează portretele câtorva dintre cei mai mari scriitori și muzicieni români. George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu, I.L. Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu sunt personalitățile care apar pe bancnotele românești aflate în circulație.

Bancnota de 5 RON afișează portretul cunoscutului violonist și compozitor român George Enescu, celebrul pictor Nicolae Grigorescu este onorat pe bancnota de 10 RON, bancnota de 50 RON prezintă portretul aviatorului și inventatorului Aurel Vlaicu, în timp ce bancnota de 100 RON îl înfățisează pe celebrul dramaturg Ion Luca Caragiale. Bancnotele cu cea mai mare valoare, cea de 200 RON și cea de 500 RON, îi aduc în centrul atenției pe cunoscuții poeți români Lucian Blaga și, respectiv, Mihai Eminescu.

Pe lângă portretele acestor celebre personaje, bancnotele românești integrează multe simboluri culturale și elemente artistice semnificative. Aici, putem vorbi despre clădiri culturale sau elemente reprezentative pentru operele de artă create de acești români faimoși, de-a lungul timpului.

Ar mai fi de menționat faptul că după anul 1989, alte personalități românești au fost reprezentate, la un moment dat, pe bancnotele naționale: Constantin Brâncuși (bancnota de 500 de lei emisă în 1991), Grigore Antipa (bancnota de 200 de lei din 1992), Avram Iancu (bancnota de 5,000 de lei din 1992).

Important de reținut este că banii în sine nu au o valoare reală. Fie că vorbim despre o monedă de metal sau despre o bucată de hârtie, valoarea acesteia este simbolică și transmite importanța pe care oamenii i-o acordă. Valorea banilor este dată, de fapt, de mijloacele lor de utilizare: un mijloc de schimb, o unitate de măsură, un mijloc de tezaurizare, o imagine a culturii unei țări și al valorilor sale.

Prof. Dr. Leon Danaila, "sculptorul de creiere"

Academicianul Prof. Dr. Leon Danaila sau "sculptorul de creiere", asa cum este supranumit, are la activ peste 40.000 de operatii si figureaza, alaturi de Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului al XX-lea.

Acest geniu al neurochirurgiei romanesti a adus, pentru prima data, la noi in tara, microscopul operator si laserul, scazand astfel mortalitatea, in timpul operatiilor pe creier, de la 51%, la 4%.

”Medicina nu este o știință politică, este o știință adevărată, este o artă, este o îmbinare a științei cu arta, dar și cu credința. Pentru că, dacă nu ai credință și nu pui suflet în ceea ce faci, înseamnă că lucrurile nu merg bine și, atunci, totul se dărâmă.

Pe mine, credința m-a dirijat tot timpul, dar îmbinată cu știința și cu arta. Știți, medicina, dar mai ales neurochirurgia este foarte grea. Se apropie de artă, nu este artă pură, se apropie de știință, dar nu este nici știință pură, se apropie de credință, dar nici credință pură nu este. Este, de fapt, toate acestea la un loc. Și, având în vedere că lucrurile acestea le am tot timpul în minte când mă duc la spital, când operez, când am situații dificile, la noi operațiile sunt foarte grele, mă gândesc la cum să lucrez mai bine să salvez viața omului din fața mea. O operație durează foarte mult. Dar nu mă bucur decât după ce văd că pacientul este bine” Prof. Dr. Leon Danaila

Sursa informatii cariera medicala Wikipedia