Doctor Ciprian Popescu. Specialist în medicina tradiţională chineză

Medicul Ciprian Popescu este specialist în medicina tradiţională chineză, cu competenţă în acupunctură, in cadrul clinicii LOTUS Chinese Therapy.

Cu studii de Limbă şi Cultură Chineză la Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi străine, Secţia de sinologie, Dr. Ciprian Popescu a primit o bursă la Universitatea de Medicină Tradiţională Chineză din Beijing şi a terminat un Master în acupunctură şi masaj.

Doctorul Ciprian Popescu este la clinică în fiecare zi, pentru ședințele de acupunctură, terapia prosoapelor cu foc, terapie cu ventuze cu foc și moxibustie.

Daniela Tatu-Chiţoiu și Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu. Aplicația DAHNA

Daniela Tatu-Chiţoiu si Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu sunt antreprenori cu experienţă în domeniul sănătăţii ce au creat o aplicaţie prin care vor să-i ajute pe utilizatori să slăbească şi să ducă o viaţă mai sănătoasă, prin configurarea unui meniu conform profilului metabolic, rețetelor pentru prepararea meniului, dar și o lista de cumpărături cu ingredientele și cantitățile necesare.

DAHNA - Diet According to the Healthy Nutritional Approach a fost ideea antreprenoarei Daniela Tatu-Chițoiu, care a fondat aplicația împreună cu soțul ei, medicul cardiolog Gabriel Tatu-Chițoiu, care lucrează în terapie intensivă de peste 35 de ani.

“Ne folosim smartphone-urile pentru multe lucruri, dar nu atât cât am putea pentru sănătate, în special pentru prevenția sau gestionarea bolilor cronice. Ideea acestei aplicații a apărut spontan, în timpul unei sesiuni de cumpărături, mai precis în timp ce eu și soțul meu ieșeam dintr-un supermarket, neplăcut impresionați de alimentele ultra procesate existente în coșurile colegilor noștri de shopping, gândindu-ne ce util ar fi un instrument care să îți ofere extrem de rapid lista de cumpărături de alimente sănătoase, cu exact cantitățile de care are fiecare nevoie, pe baza unor meniuri sănătoase predefinite și care să ia în considerare un profil propriu metabolic. Așa a apărut DAHNA, o aplicație inspirată din dieta mediteraneeană, care te provoacă să-ți reinventezi relația cu alimentația, să îți ții greutatea și sănătatea sub control și, poate cel mai important, să previi boli care azi reprezintă principala cauză de mortalitate în lume” Daniela Tatu-Chiţoiu, co-fondator și CEO al DAHNA.

În perioada următoare, cei doi fondatori sunt în discuții avansate cu mai mulți retaileri din România pentru a adăuga livrarea la domiciliu a listei de ingrediente necesare preparării meniurilor DAHNA, iar pe viitor iau în calcul integrarea de meniuri gata preparate în aplicație și, în același timp, extinderea peste granițe.

Strict tehnic, aplicația DAHNA are la bază profilul metabolic al utilizatorului, configurat în funcție de vârsta, greutatea, înălțimea și sexul utilizatorului. Imediat după ce este creat contul, aplicația îi calculează utilizatorului indicele de masă corporală și numărul de calorii pe care ar trebui să le consume într-o zi ca să slăbească și să aibă o dietă sănătoasă, și îi selectează meniurile recomandate de specialiști din cele 200 de rețete incluse.

Fiecare meniu zilnic conține câte o variantă pentru mic dejun, prânz și cină, plus două gustări, dar și rețeta, ingredientele necesare și timpul de preparare. În plus, aplicația conține și un modul de activitate fizică, cu exerciții video pentru niveluri de rezistență diferite realizate de antrenoarea de fitness Diana Stejereanu.

“În felul acesta, utilizatorul ajunge să se simtă mai bine și, totodată, să economisească bani și timp, pentru că știe exact de ce ingrediente și ce cantități are nevoie și se poate duce țintit la raioanele din magazin când face cumpărăturile. Practic va dobândi o mai bună înțelegere a modului în care trebuie să arate o alimentație cu adevărat sănătoasă, va scăpa de vechile obiceiuri și va reînvăța să mănânce”.

Aplicația DAHNA este doar una dintre componentele Cardiohealth Cardioscience System, împreună cu platforma de informare și educare axată pe reducerea impactului bolilor cardiovasculare Cardioscience Academy. Alături de alte trei companii de specialitate din domeniul medical, formează Digital Health Network, o rețea de soluții de medicină care își propune să schimbe abordarea în domeniul sănătății prin utilizarea tehnologiei, cu obiectivul de a contribui la minimizarea impactului afecțiunilor din sfera cardiovasculară asupra sănătății oamenilor.

LOTUS Chinese Therapy. Medicină tradițională chineză

Clinica LOTUS Chinese Therapy reprezintă o premieră în oferirea de soluții terapeutice alternative din Medicina tradițională chineză pentru recuperare medicală, întreținere, prevenție și revitalizare energetică, cu ajutorul uneia dintre cele mai bune echipe de terapeuți profesioniști.

Medicina tradițională chineză este reprezentată prin o gamă largă de practici medicale, unde se împărtășesc concepte comune, ce au fost elaborate în China și se bazează pe o tradiție veche de peste 2.000 de ani, incluzând diferite forme de medicină naturistă, acupunctură, masaj, exercițiu și terapie dietetică.

Echipa clinicii LOTUS Chinese Therapy este formată atât din medici chinezi, cât și din medici și specialiști români care au studiat tehnici tradiționale chinezești.

Dr. Ciprian Popescu, specialist în medicina tradiţională chineză, cu competenţă în acupunctură, Dr. Xu Huizhong, absolvent al Universităţii din Liaoning, specialist în medicina tradiţională chineză şi practică o gamă largă de terapii tradiţionale, cu peste 20 de ani de experiență, Daniel Radu, kinetoterapeut și specialist în recuperare medicală, Robert Sabin, osteopat, Oleksandr Zvirid, terapeut, Sergiu Alexandrescu, terapeut, Guo Mei, terapeut.

Anca Juncan și Cristina Lupu. Infinitum Cosmetics, dermatocosmetice românești de lux.

Rezultatul a patru ani de cercetare și testare la nivel internațional, gama dermatocosmetică creată de Anca Juncan, Doctor în Chimie, conține ingrediente de calitate, care protejează pielea, îi susțin sănătatea și o mențin tânără.

Infinitum este un concept bazat pe cercetare complexă în dezvoltarea unor formule dermato-cosmetice care conțin ingrediente active inovatoare de tip regenerant, hidratant și anti-ageing, în scopul menținerii sănătății pielii și a prevenirii îmbătrânirii acesteia. Tehnologia folosită este bazată pe îmbunătățirea unei formule cosmetice anti-ageing și pe dezvoltarea unui produs dedicat pieței cosmetice românești.

Având ca ingrediente de bază acidul hialuronic, complexul activ anti-ageing cu Aesculus Hippocastanum (Horse Chestnut), vitaminele E și A și microcapsulele cu aur de 22k, prima gamă dermatocosmetică Infinitum include Anti-Ageing Cleansing Emulsion, un demachiant anti-ageing fluid, hidratant, destinat tuturor tipurilor de ten, Cellular Regenerating Cream, o cremă pentru regenerare celulară, baza oricărui tratament anti-ageing, Golden Elixir Anti-Ageing Cream, o cremă de zi, anti-ageing, cu particule de aur, elementul prețios al primei game de produse dermatocosmetice Infinitum, și Deep Wrinkles Anti-Ageing Serum, un ser anti-ageing concentrat, care conține un complex de ingrediente active, menit să creeze un efect de regenerare imediat.

Distribuită deja la nivel național și internațional prin strategia echipei coordonate de către Cristina Lupu, prima gamă dermatocosmetică Infinitum Cosmetics se înscrie pe buna dreptate în categoria brandurilor internaționale de lux, prin rezultatele sale spectaculoase.

INFINITUM. Produs de lux al cercetării și cosmetologiei românești

Situată în centrul Transilvaniei, într-o regiune cu potențial mare de dezvoltare, Aviva Cosmetics face parte din start-up-urile inovatoare din Cluj-Napoca. Avem doar 4 ani de la înființare, dar vrem să venim pe piață cu produse inovatoare care fac o diferență de valoare în comparație cu produsele tradiționale. Activitatea companiei este cercetarea, consultanța și producția în domeniul produselor cosmetice, în special anti-îmbătrânire.

Unul dintre partenerii acestei companii are o vastă experiență în domeniul cosmetologiei și cercetării, fiind doctor în științe exacte, al doilea partener având experiență în management, relații cu clienții, negocieri și marketing. Timp de 4 ani am cercetat și dezvoltat o gamă unitară de produse anti-îmbătrânire, și anume o cremă anti-îmbătrânire, o cremă regenerantă, un ser anti-îmbătrânire și o emulsie demachiantă sub un nou brand romănesc INFINITUM, un răsfaț de lux.

Scopul nostru este să oferim clienților noștri produse originale, dar care să conțină cele mai noi tehnologii și ingrediente, cu o identitate vizuală care să se potrivească experienței și cercetării cu spiritul modern.

Consumatorii, în special femeile, dar și bărbații totodată acordă o atenție deosebită îngrijirii personale, dorind să fie infinit de tineri și frumoși. De aceea, vor găsi în produsele noastre ingrediente care să le dezvăluie personalitatea, adăugând luminozitate, culoare și contrast frumuseții naturale.

Prima gamă de produse Infinitum include microcapsule cu aur, elemente prețioase pentru femeile sofisticate. Veți descoperi plăcerea de a face din rutina de beauty un adevărat eveniment glamour, în care dumneavoastra sunteți vedeta.