Împreună suntem Bikers for Humanity

Bikers for Humanity este o inițiativă a motocicliștilor din România, membri sau nu ai cluburilor moto, și nu numai. Împreună îi ajutăm an de an pe cei mai puțin norocoși decât noi. 

Ideea Bikers for Humanity a apărut în 2015, când inițiatorul său, omul de radio și de televiziune Cristian Hrubaru, a participat la un proiect asemănător organizat de „Habitat for Humanity România”. El și-a dat seama că și motocicliștii ar putea organiza astfel de evenimente, mai ales că o mare parte a comunității moto era implicată deja de multă vreme în acte de caritate (donări de sânge, donații pentru bătrâni din azile, copiii orfani sau din familii sărace, deszăpeziri și multe altele).  

BIKERS FOR HUMANITY IN CIFRE 

184,5 litri de sange donate peste 1000 de copiii ajutati

 * din totalul de peste 1200 de oameni nevoiasi  

BIKERS FOR HUMANITY a reusit în cei 6 ani de existentă sa adune peste 2500 de voluntari.

Valoarea investitiilor se apropie de suma 1.000.000,00 LEI.  

CE NE PROPUNEM IN 2022

În 2022, Bikers For Humanity se alătură demersurilor inițiate de către Asociația Casa Bună și Valeriu Nicolae de a construi la Nucșoara, jud. Argeș, o tabără sociala pentru cei aproximativ 400 de copii, aflați în grija celor de la Casa Bună, cu ajutorul acestor oameni minunati de la Tuncay Architectures, care au pus la cale conceptul observatorului, proiect ce ne propunem sa-l realizam in anul 2022. 

În cadrul acestei tabere, ambiția Bikers For Humanity este de a construi o cabană cu living, bucătărie, băi și spații de dormit, dar, poate cel mai important aspect este faptul că această cabană va îngloba un observatory astronomic! Astfel, copiii nu doar că vor descoperi lumea, ci întreg UNIVERSUL! 

Și de această dată Bikers For Humanity vă invită să fiți alături de noi, pentru a putea oferi o șansă copiilor, speranța noastră a tututor!  

BACĂU 2016 

Prima ediție „Bikers for Humanity” a avut loc între 17 și 19 iunie 2016, alături de „Habitat for Humanity România”. Aproximativ 400 de bikeri s-au deplasat la Bacău, unde au ajutat la turnarea fundațiilor pentru locuințe în care s-au mutat 40 de familii nevoiașe. 

CUMPĂNA 2017 

Între 2 și 4 iunie 2017, „Bikers For Humanity” a fost din nou alături de „Habitat for Humanity România”. Peste 150 de motocicliști au pus umărul la construcția a patru cvadruplexuri în Cumpăna, județul Constanța. 16 familii au primit, astfel, o nouă șansă la un trai decent. 

CHIRNOGENI 2018 

Păstrând tradiția, Bikers for Humanity s-a mobilizat, a găsit parteneri inimoși și a organizat acțiunea pe cont propriu. Între 1 și 3 iunie, peste 300 de motocicliști s-au adunat în comuna Chirnogeni, județul Constanța, unde au reabilitat casele a 9 familii cu venituri mici. 

Bikerii au schimbat acoperișurile caselor, au refăcut pereții, au zugrăvit și au reparat gardurile de împrejmuire. 

TULCEA 2019 

Ediția din 2019 a Bikers For Humanity a fost cea mai încărcată de emoție, pentru că a fost dedicată copiilor. De Ziua Internațională a Copilului, peste 300 de bikeri s-au deplasat la Tulcea, pentru a aduce zâmbetul pe chipul celor 53 de copii instituționalizați din locuințele de tip familial ”Cocorii”. Scopul a fost îmbunătățirea condițiilor de trai din cele 4 apartamente și 3 case în care locuiesc cei mici: de la izolarea termică a locuințelor, schimbarea tâmplăriei, înălțarea gardurilor și văruirea interioarelor, până la schimbarea mobilierului, utilarea bucătăriilor și donarea și instalarea centralelor termice. 

În timp ce bikerii lucrau la case, copiii au beneficiat de un program special care a cuprins o sesiune de călărie, activități artistice și distracție. Toți copiii au primit laptopuri și tablete, pentru a-i ajuta la activitățile școlare. 

Campania din 2019 a stabilit un record în ceea ce privește implicarea: în doar 2 ore, s-au înscris online peste 250 de voluntari, iar la eveniment s-au prezentat peste 300. Minuni au făcut și oamenii care au trimis donații, după ce au aflat de Bikers For Humanity de la radio sau de pe rețelele de socializare. Sute de pachete pline cu jucării, haine, cărți, rechizite și alimente au fost împărțite copiilor defavorizați din întreg județul Tulcea, după ce bikerii au plecat în caravană prin localitățile dobrogene. 

2020 

2020, cel mai „prosper” an de existență BFH, sumarizând un total de 15 acțiuni distincte si peste 60 de litri de sange donat: 

Au fost puse bazele studioului de radio „Rocksetti Radio”, unicul post de radio rock, cu circuit intern, într-un liceu din România – Lic. Teoretic „C.A. Rosetti”. 

Toate resursele au fost canalizate pentru lupta împotriva infecției cu SARS-CoV-2 -  lenjerii de pat complete, tratate cu ioni de argint, compleuri sanitare, huse de pat, cremă reparatoare și cu efect calmant pentru pielea inflamată sau iritată, pijamale, mănuși chirurgicale, echipamente de protecție au ajuns la diferite unități spitalicești din țară.  

La inițiativa „Asociației Zi de Bine”, asociație căreia BFH i-a donat anterior și o sumă de bani, motocicliștii din România au pus bazele pentru ceea ce urma să devină „Unitatea de Suport Medical Bucureștii Noi”; peste 120 de motocicliști din București, Buzău, Ploiești și de prin alte locuri s-au mobilizat pentru ca 350 de paturi să fie instalate în spațiul de 7500 mp ce a devenit o unitate pre-spitalicească, unde se vor primi, tria, caza și trata cazurile ușoare și medii de infecții cu COVID-19. 

MAI – prima campanie de donare de sânge din an, în urma căreia a rezultat următoarea acțiune; tichetele de masă pe care bikerii le-au primit în urma donării de sânge, au fost și acestea donate la rândul lor, pentru a putea ajuta câteva familii nevoiașe din Cărpenișu Jud. Giurgiu. Tot în luna mai, BFH a achitat costul pentru fântâna din curtea unei familii nevoiașe din jud. Vaslui. 

De Ziua Copilului am mers în vizită la copiii aflați în grija „Fundației Bucureștii Noi”, aceștia au primit tablete care să-i ajute la școala online, dulciuri și borcane cu miere. 

Din nou apelul Asociației Zi de Bine pune la treabă brațele motocicliștilor din România, ajutând la construirea unei grădini terapeutice pentru bolnavii internați la Spitalul de Psihiatrie „Etimie Diamandescu” din Bălăceanca IF. 

Deși planurile pentru renovarea centrelor pentru copiii instituționalizați din Rm. Sărat fuseseră deja deturnate, nu ne-am lăsat până nu am schimbat măcar mobilierul din camerele copiilor și cel din bucătăriile centrelor; cu această ocazie, o parte din fetele grupului au dat o fugă la Buzău pentru a amenaja grădina Centrului pentru Copiii cu Dizabilități „Floarea soarelui”. 

Am realizat a doua campanie de donare de sânge din an; tichetele de masă au fost donate unei asociații care le-a transformat în tablete și laptop-uri pentru câțiva copii din mediul rural ce aveau nevoie pentru școala online, ne-am reîntors la Buzău, la Centrul de Copii cu Dizabilități „Floarea soarelui”, pentru a duce 2 pătuțuri, făcute pe comandă, pentru copii de acolo. 

‘Ultima donare înainte de votare’ s-a intitulat a 3-a campanie de donare de sânge, ce credeam că va închide „sezonul” acțiunilor BFH; deja a devenit un obicei ca bonurile primite în urma donării de sânge să fie transformate în bucurii pentru alți beneficiari, astfel că, am strâns jucării, haine, alimente și în mod special încălțăminte de iarnă pentru câțiva copii din Seciu - jud. Prahova, Plopeni - jud. Prahova și Holbav - jud. Brașov; 

Holbavul are pentru noi o „încărcătură” aparte; aici am cunoscut o familie cu 5 copii ce-și duceau zilele într-o baracă ruginită; în 9 zile am reușit să mutăm familia într-un container nou, pe care l-am transformat în căsuță și pe care l-am utilat cu mobilier nou, sobă, chiuvetă, cam tot ce a fost nevoie pentru ca familia să poată trăi în condiții decente. 

Pe 30 decembrie am făcut o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Alecu Bagdad” pentru a duce seniorilor pachete pentru masa de Revelion și 10 televizoare;  

RM. SARAT 2021 

Ediția din 2021 a trebuit să fie organizată într-un format aparte. Pentru că nu știam contextul în care ne putem organiza, dată fiind pandemia de COVID-19, am decis că e mai bine să împărțim activitățile, pe care trebuia să le desfășurăm la cele 5 centre pentru copiii instituționalizați din Râmnicu Sărat - jud. Buzău, pe durata a 3 weekenduri din luna iulie.  

Am realizat înălțarea gardurilor, vopsitul stâlpilor de gard, montarea plasei de umbrire pe garduri, repararea copertinelor din spatele caselor și scoaterea gresiei vechi de pe treptele de la intrarea în case. 

Nu numai că am reușit tot ce ne planificasem cu gardurile, ba mai mult, cu ajutorul voluntarilor am început și zugravirea pereților exterior. 

Am betonat curțile centrelor. Am pregătit locul pentru sosirea camioanelor cu beton: am nivelat terenul, am pus piatra și plasa pentru armătură, am montat cofrajul pentru turnarea efectivă a betonului. 

A ieșit ca la carte! La sosirea camioanelor cu beton, voluntarii așteptau, încolonați, cu roabele în mână! O determinare și un chef de muncă rar întâlnit, deși termometrele indicau în jurul prânzului nu mai puțin de 38 de grade!!! 

Pe lângă faptul că am terminat lucrările de renovare a centrelor, am plantat flori și am creat locuri de joacă pentru copii, în fiecare curte a centrelor! Le-am adus mese de tenis, am montat coșuri de baschet, terenuri pentru badminton, saci de box, dar și un umbrar cu mese și băncuțe, unde copiii îți pot face temele sau citi cărți. 

Mai mult, pe stadion, pregătisem o petrecere surpriză pentru copii! “Călare pe două roți” a oferit fiecărui copil câte un tricou BFH. Clownul Bozo avea să-i întâmpine cu tot felul de jocuri ce i-a înveselit pe micuți. Prietenii noștri, Caudiu Cîrțînă și Anamaria Rusu, i-au inițiat pe copii în ale teatrului și au făcut cu aceștia lecții de dicție. A fost o petrecere pe toată cinstea! 

Mulțumim vouă, voluntarilor, fără de care acțiunile Bikers For Humanity nu ar exista! Ne înclinăm în fața voastră! Împreună suntem Bikers For Humanity! 

„Asociația Bikers For Humanity a fost premiată în cadrul Galei Societății Civile 2020, obținând premiul 1 la secțiunea „Servicii de Asistență socială”, încununând eforturile depuse cu ocazia acțiunii din 2019, de la Tulcea.” 

De-a lungul a celor 5 editii, Bikers for Humanity a avut parte de o reacție online pozitiva și puternica. Zeci de artiști s-au alăturat demersului și au transmis mesaje de susținere.  

Bikers For Humanity sunteți voi, motocicliști și nu numai! An de an ați dovedit că împreună putem face viața mai bună celor mai puțin norocoși dintre noi.

Festivalul Național al Sculptorilor cu drujba. Agropensiunea Cerna, Vaideeni. Ediția a VI-a, iulie 2022

Cea de-a VI-a ediție a festivalului va avea ca temă pagini ale universului aviației românești.

Astfel, personalitatea Smarandrei Brăescu, cea căreia România îi dedică acest an, la 90 de ani de la recordul Mondial la parașutism, la data de 19 mai 1932, va fi una dintre inspiratiile artistilor sculpturii cu drujba.

Smaranda Brăescu, recunoscută nu doar în țară sau în Europa, ci și peste Ocean, a fost propusă pentru a fi sportiva mondială a anului 1932. Americanii au îndrăgit-o de la primul salt, au primit-o la școala lor de pilotaj, fiind primul pilot străin care a obținut un brevet american de pilot. Deși ar fi putut să stea în siguranță în perioada războiului, a ales să zboare pentru țara ei, înrolându-se ca pilot militar în „Escadrila Albă”, riscându-și viața pentru salvarea celor răniți.

A parcurs mai multe perioade istorice: regele a decorat-o, comuniștii au condamnat-o, aviatorii și parașutiștii români din toate timpurile au venerat-o.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli. În același an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

Povestea ceasului ‘Săgeata Orientului’, cea de-a doua temă a festivalului, adusă la lumină de către Ion Schiau, Albini Prassa, este o ediție limitată Tissot Heritage Navigator, la 100 de ani de la semnarea acordului ce punea bazele primei companii aeriene transcontinentale. O poveste despre curaj, despre îndrăzneală, despre viziune, un capitol memorabil și inspirațional al istoriei antreprenoriatului românesc.

Încă de la începutul secolului XX, România a produs un număr impresionant de pionieri ai aerului, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, ce au pus țara pe harta mondială a aviației.

Primul zbor comercial internațional de noapte a fost efectuat cu success de Săgeata Orientului în Franța, iar la scurt timp după, în România.

Ceasul ‘Săgeata Orientului’ este primul care așează Bucureștiul pe cadran, reprezentând fusul orar pentru GMT+2, alături de Paris și Istanbul.

Dat fiind faptul că una dintre menirile acestui festival este educația, prin artă, a tinerei generații, vom invita în cele șapte zile din luna iulie elevi și studenți din zona noastră, pe lângă antreprenori și personalități, care să poată urmări aceste momente unice de creație și de readucere aminte a momentelor din istoria României cu care cu toții ne mândrim.

Lansarea ediţiei aniversare a cărţii dedicate Regelui Mihai

'O nouă lansare Proud To Be Romanian a avut loc vineri seara la Muzeul Național al Literaturii Române. În fapt, cel de-al treisprezecea volum despre brandurile românești a fost dedicat Centenarului nașterii Regelui Mihai, care nu a renunţat niciodată să-şi manifeste iubirea față de pământul românesc.

Povestea vieţii sale este cea a unui om care a fost nevoit să ia decizii importante în timpuri complicate, rămânând pentru totdeauna în istoria scrisă de cei ce nu renunţă drept ultimul rege al României.

Este important să le povestim copiilor noștri despre faptele înaintașilor. Este necesar să le facem cunoștință cu valorile românești, să păstrăm tradițiile, să luptăm pentru verdele pădurilor noastre și nu numai. Seara de 17 decembrie despre toate acestea a fost, dar și despre necesara întâlnire față în față, despre schimbul de priviri și cuvinte alese, despre prietenie și exerciții de admirație!'

Elena Loreta Popa, PR Muzeul Naţional al Literaturii Române

Printre cei invitati au fost Puiu Manu, Marilena Rotaru, Ana Maria Branza, Costin Craioveanu, Manuela Ciucur, Mihai Pocorschi, Claudia Ene (Albini Prassa), Andrei Mihai (Albini Prassa), Alexandrina Cristea (Apan Cars), Simona Srebrov (Apan Cars), Alexandru Neagu (ADN Finanz), Razvan Copoiu (Philips Signify), Angelica Stan (Philips Signify), Ilinca Buha (Domeniul Manasia), Dr. Fildis Mrini (Fildis Eye Boutique), Paula Vals (Moesis by Angelo), Leonard Georgescu (ESHO Studios), Laura Raileanu (ESHO Studios), Ionela Lupu (Maruca Atelier), Gabriel Lupu, Adrian Cioroianu, Dodo Nita, Andreea si Mihai Bizera (Sanatate Alcalina Kangen), Costel Patrascan, Ilie Pana (Laboratorul de Sosete), Silvana Bunea, Lucian Olteanu, Irina Silivestru (Decartis), Alexandra Duta, Mircea Dragos, Narcis Pintea (Atelierul de branza Narcheese), Adriana Stan (Bellezza Regale), Georgeta Florina Gherghina (Bellezza Regale), Alexandra Padureanu (Alessemar Design), Gabriel Balaceanu (HARPAI), Ema Popa, Virginia Usiku, Delia Ungureanu, Octav Ungureanu, Lucia Bubulac, Maria Dragota, Rodica Benintendi, Georgiana Stefanoiaei (Matca Atelier), Marian Ciufu, Doina Lavric Parghel

Parteneri al evenimentului: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Jidvei, APAN Cars, Signify Company, ESHO Studios, Atelierul de branza NarCheese, Moesis by Angelo, Sanatate Alcalina Kangen

Ufuk Tandoğan, CEO Garanti BBVA Romania. Adevărata valoare a banilor

De-a lungul timpului, s-au purtat o mulțime de discuții despre apariția sistemului monetar, iar dezbaterile continuă. Astfel că o incursiune în lumea banilor nu poate fi altfel decât una fascinantă.

În trecut, banii au fost imprimați pe lut, lemn, scoarță, pânză, piele, pergament, folii de metal, cupru și, cel mai recent, pe plastic cu caracteristici asemănătoare hârtiei.

În plus, inovația nu a stat în loc, iar prima utilizare oficială a banilor de hârtie a avut loc în China, în secolul al VII-lea. Practica însă nu s-a răspândit în Europa în următorii aproape o mie de ani. Astfel, primele bancnote din Europa au fost emise abia în 1661, în Suedia. Deoarece erau mai ușoare și puteau fi transportate mai facil decât monedele, bancnotele au devenit populare în foarte scurt timp.

Cu toții suntem de acord că banii reprezintă o creație uimitoare a omenirii, un simbol, un mijloc de transfer al puterii sociale, pentru atingerea unui scop. Banii, după cum se spune, fac lumea să se învârtă. Economiștii spun că banii reprezintă o monedă de schimb, un mijloc de tezaurizare, o unitate de cont, însă sunt, în același timp, și elementul care conferă un statut și un prestigiu în societate, fiind un furnizor de securitate fizică și psihologică și un factor care contribuie la prosperitatea și bunăstarea umană.

Istoria monedei naționale românești începe din 1860, când Alexandru Ioan Cuza a încercat să creeze “românul”. Atunci când regele Carol I a preluat puterea, a reușit să creeze cu succes primii bani românești: leii. Astfel, în 1867, leul devine monedă națională, iar primele monede sunt bătute în țară în anul 1870. Din 1867 și până în prezent au existat patru etape succesive ale leului românesc.

În prezent, moneda națională are o puternică semnificație culturală și artistică. Putem vedea pe bancnote exprimarea dorinței românilor de a păstra vie amintirea unora dintre cele mai remarcabile personaje culturale din istoria României. Astfel, bancnotele pe care le utilizăm în viața de zi cu zi afișează portretele câtorva dintre cei mai mari scriitori și muzicieni români. George Enescu, Nicolae Grigorescu, Aurel Vlaicu, I.L. Caragiale, Lucian Blaga și Mihai Eminescu sunt personalitățile care apar pe bancnotele românești aflate în circulație.

Bancnota de 5 RON afișează portretul cunoscutului violonist și compozitor român George Enescu, celebrul pictor Nicolae Grigorescu este onorat pe bancnota de 10 RON, bancnota de 50 RON prezintă portretul aviatorului și inventatorului Aurel Vlaicu, în timp ce bancnota de 100 RON îl înfățisează pe celebrul dramaturg Ion Luca Caragiale. Bancnotele cu cea mai mare valoare, cea de 200 RON și cea de 500 RON, îi aduc în centrul atenției pe cunoscuții poeți români Lucian Blaga și, respectiv, Mihai Eminescu.

Pe lângă portretele acestor celebre personaje, bancnotele românești integrează multe simboluri culturale și elemente artistice semnificative. Aici, putem vorbi despre clădiri culturale sau elemente reprezentative pentru operele de artă create de acești români faimoși, de-a lungul timpului.

Ar mai fi de menționat faptul că după anul 1989, alte personalități românești au fost reprezentate, la un moment dat, pe bancnotele naționale: Constantin Brâncuși (bancnota de 500 de lei emisă în 1991), Grigore Antipa (bancnota de 200 de lei din 1992), Avram Iancu (bancnota de 5,000 de lei din 1992).

Important de reținut este că banii în sine nu au o valoare reală. Fie că vorbim despre o monedă de metal sau despre o bucată de hârtie, valoarea acesteia este simbolică și transmite importanța pe care oamenii i-o acordă. Valorea banilor este dată, de fapt, de mijloacele lor de utilizare: un mijloc de schimb, o unitate de măsură, un mijloc de tezaurizare, o imagine a culturii unei țări și al valorilor sale.

6 decenii de existență a Teatrului de Comedie. Elena Loreta Popa

Teatrul de Comedie a luat naștere la 5 ianuarie 1961, odată cu premiera spectacolului “Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter.

Aflat în clădirea mai vechiului teatru Alhambra-Excelsior, sub directoratele lui Radu Beligan, Lucian Giurchescu, Valentin Plătăreanu, Silviu Stănculescu, Vladimir Găitan, Dan Vasiliu și George Mihăiță, instituția a cunoscut ani de glorie, atât pe plan național, cât și internațional, distingându-se prin curaj, inovație și calitate.

Dialogul între scenă și sală este însăși condiția teatrului. “Pentru cine știe să-l mânuiască, teatrul este o limbă caldă și pătimașă prin care te poți înțelege deplin cu mii și mii de spectatori dornici să cunoască, să cugete și să înțeleagă realitatea. E o artă a vieții, mereu creatoare, cu rădăcina pierdută în inima oamenilor. Când în urmă cu ani mi s-a încredințat misiunea de a constitui o echipă artistică, am știut din capul locului că noul ansamblu va beneficia în primele stagiuni de atenția binevoitoare a publicului, că există toate șansele ca Teatrul de Comedie să se impună în țară și peste hotare; dar am știut tot atât de bine că toate acestea riscă, la un moment dat, să nu însemne prea mult. Căci, din păcate, la noi lumea obosește repede, iar elanul se convertește cu timpul în suficiență. Mi-a fost teamă de ziua în care ne-am putea descoperi inferiori posibilităților noastre și ne-am împăca resemnați cu această constatare, intrând «distins» în rândurile «mediocrității superioare». Că vom avea de înfruntat și această clipă sunt încredințat. Sper însă să avem avântul și puterea pentru a o depăși. Idealul nostru nu este să ne retragem după cinci sau zece ani cu un capital onorabil de elogii culese în patrie sau în străinătate, mulțumindu-ne de aici înainte cu stagiuni fără prea mari căderi și fără prea mari succese. Am oroare de echipele teatrale care debutează tumultuos și sfârșesc moderat în tăcere și regret. Aspirația noastră este să afirmăm cu inevitabile eclipse o linie de continuitate”, mărturisea Radu Beligan în cartea sa “Pretexte și subtexte”, apărută la Editura Meridiane în 1968, la șapte ani de la înființarea Teatrului de Comedie, 5 ianuarie 1961.

Sunt aproape de echipa Teatrului de Comedie de mulți ani și marea bucurie a începutului de an a fost întotdeauna sărbătoarea desfășurată în Sala Radu Beligan din Centrul Vechi. Pandemia însă nu ne-a mai lăsat să ne întâlnim, așa că spun “La mulți ani!” de la distanță. Teatrul de Comedie - 60 de ani... La cât mai mulți și mai frumoși ani, tuturor slujitorilor acestei scene!