Cristian Pandel. 25 de ani de Christian Tour

În urmă cu mai bine de 25 ani, împreună cu alți entuziaști, Cristian Pandel descoperea muntele. Ulterior, drumețiile pe munte s-au transformat într-o adevărată pasiune pentru cel care astăzi conduce un grup de companii considerate lider în zona de turism și aviație.

Era anul 1995 și la un moment dat, într-una dintre expedițiile sale prin munții României, a apărut gândul că excursiile montane ar putea fi ceva de care și alții să fie interesați. La scurt timp a fost format Clubul Montan, iar pe stâlpii dintre Piața Romană și Piața Universității, unii trecători se opreau și citeau oferte care îi invitau să călătorească prin țară cu Christian Adventure. Clubul Montan a fost un succes, astfel că deschiderea agenției de turism Christian Tour în 1997, a venit ca o continuare firească. Mesajele de vacanță s-au schimbat rapid, atât sub aspectul conținutului, cât și al ariei geografice pe care o acopereau.

Atracțiile montane din România au fost completate cu cele din afara țării. Și pentru a nu da uitării drumețiile montane, simbolul brandului proaspăt creat, Christian Tour, trebuia să poarte amprenta acelor clipe. Astfel a fost creat logo-ul cu Sfinxul din Bucegi. Au urmat ani întregi în care s-a investit multă imaginație, timp și voință pentru dezvoltarea afacerilor în turism. Rucsacul din aventurile montane a rămas într-un colț, fiind înlocuit de planuri de afaceri şi mai ales de dorința de a construi un business original şi durabil.

O mare reușită legată de Cristian Pandel și una din cele mai mari provocări personale este AnimaWings, compania aeriană cu steag românesc, din care deține 49%, restul fiind sub acționariat Aegean Airlines, cea mai mare companie aeriană din Grecia, care se ocupă și de partea de managament.

“Încă de la început, ne-am propus să devenim cea mai bună companie aeriană românească. Și, în fiecare zi, fiecare angajat din echipa noastră lucrează din tot sufletul, pentru asta! Acum deținem două aeronave Airbus A320, ne-am dezvoltat platforma proprie, bazată pe tehnologii moderne www.animawings.com, am integrat proiectul Memento Green pentru a le asigura clienților transferul la aeroport și retur. Instruim constant echipajul de bord, astfel încât să asigurăm cele mai bune servicii celor care aleg Animawings. Vom decola în fiecare an spre destinații atractive, la prețuri competitive și, cu ajutorul partenerilor noștri, vom aduce Grecia mai aproape turiștilor români care își doresc o vacanță alături de cei dragi”, consideră Cristian Pandel.

Astăzi, la 25 ani de activitate pe piața de turism din România, Christian Tour are mai mult de 300 de angajați, an de an gestionează vacanțele a peste 300.000 de turişti și oferă românilor soluții pentru toate buzunarele, în destinații pline de frumos din întreaga lume.

În anul 2022, Memento Group, grupul de firme din care face parte și Christian Tour, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro.

Şi, chiar dacă astăzi poartă costum și coordonează activitatea întregului grup, Cristian Pandel mai este văzut din când în când şi prin Bucegi, cu rucsacul în spate și bocancii de drumeție.