Cetatea Făgăraş reprezintă cel mai impunător monument al zonei, a cărei construcţie a debutat la sfârşitul secolului al XIV-lea şi a continuat până la mijlocul secolului al XVII-lea, fiind precedată de o fortificaţie din lemn, înconjurată de un şanţ şi val de pământ, datată în secolele XII - XIII.
În secolul al XV-lea, cetatea de piatră, cu o incintă patrulateră, cu patru turnuri bastionare la colţuri şi un turn de avanpost de tip barbacană, era o fortificaţie militară care corespundea sistemului de fortificaţii occidentale, introdus în Transilvania începând cu secolul al XIV-lea. Veacul al XVI-lea aduce cu sine cele mai importante modificări petrecute în arhitectura cetăţii, care vor transforma cetatea de apărare într-un castel cu o puternică fortificaţie exterioară.
În secolul al XVII-lea, transformările arhitecturale – construcţia bastioanelor, modificări stilistice şi artistice, amenajarea şanţului –, stabilesc forma actuală a cetăţii. Atunci, cetatea se prezenta ca o adevărată curte princiară, rolul de bază pe care l-a jucat fiind acela de reşedinţă pentru principii Transilvaniei şi soţiile acestora, ca şi de centru administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului.
Asaltată şi atacată de nenumărate ori, cetatea Făgăraşului, cu un sistem defensiv bine închegat, nu a fost cucerită niciodată, din 1500 şi până la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind identificate 15 asedii ale cetăţii.
După 1696, a devenit garnizoană a armatei austriece, apoi maghiare (după 1867) şi române (după Marea Unire din 1918), iar între anii 1948-1960 a fost transformată în închisoare comunistă.
