Intermedicas. Second Opinion. World Class Doctors

Introdus pe piața din România în 2013, conceptul de Second Opinion s-a dezvoltat în realitate prin prima clinica specializată, la momentul intrării Anei Maria Marian în acționariatul Intermedicas.

Din poziția de Managing Partner, a căutat o soluție prin care pacientul român să nu se mai simtă legat de sistemul local de sănătate, fie el privat sau de stat. „Oamenii sunt obișnuiți să-și caute simptomele pe Google, își întreabă rudele sau prietenii care este cel mai bun endocrinolog sau cel mai bun oncolog. Și, bineînțeles, primesc informații neoficiale și nevalidate medical“, explică Ana Maria Marian. Iar în acest spațiu incert intervine Intermedicas, care pune în legătură pacientul cu medicul cel mai potrivit pentru el, indiferent că se află în România, în Germania sau în Statele Unite.

În România, peste 50.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza cancerului și mai puțin de 1% solicită second opinion. De aceea, prin serviciul de Second Opinion și prin comisia Tumor Board ne dorim să aplicăm și în România practici medicale de succes din afară, care pot crește semnificativ rata de supraviețuire a pacienților și totodată să încurajăm colaborările interdisciplinare pentru cazurile complicate.

Intermedicas rezolvă anual aproximativ 300 de cazuri de Second Opinion, cele mai solicitate specialități fiind oncologia, endocrinologia, ortopedia, cardiologia și ginecologia. Echipa medicală care oferă servicii de Second Opinion în cadrul clinicii este formată dintr-o rețea de peste 500 de specialiști, dintre care aproximativ 100 din România și restul din afara țării. Peste 70% dintre pacienții care au apelat la serviciile Intermedicas au beneficiat de o abordare medicală diferită față de cea propusă inițial.

Un studiu recent realizat de clinica Intermedicas arată că 87% dintre pacienți apelează la internet ca sursă pentru a doua opinie, iar 89% dintre pacienți susțin că nu apelează la second opinion din respect sau frică pentru medicul care a dat primul diagnostic. In acest context Intermedicas isi asuma rolul de promotor al conceptului de second opinion si educarea pacientilor romani de a apela la o a doua opinie medicala atunci cand primesc un diagnostic ingrijorator sau exista indoieli in privinta diagnosticului sau a tratamentului.

În 2017, o data cu intrarea Dr. Wargha Enayati (initiatorul abonamentelor medicale in Romania) in actionariatul Intermedicas, a fost lansat un nou serviciu inovator - Concierge Medicine, un concept hibrid care înglobează principalele avantaje ale asigurărilor și ale abonamentelor medicale. Prin Concierge Medicine propunem un sistem perfecționat de management al pacientului, care are la bază eficientizarea traseului medical, sub coordonarea unui medic integrator.

”Din dorința de a oferi cele mai bune servicii medicale pe o piață într-o dezvoltare continuă, am considerat că prin implicarea mea in Intermedicas pot crea un sistem prin care pacientul să poată avea acces direct la cei mai buni medici, tratamente și soluții medicale. Astfel, Intermedicas a dezvoltat, în mod firesc, o retea de medici, clinici și specialități de top la dispoziția pacienților. Un serviciu unicat de Concierge Medicine, un serviciu performant de Second Opinion, o altă filozofie a actului medical, având în centru grija față de pacient”, Dr. Wargha Enayati, Președinte Intermedicas.

Acest concept inovativ are la bază simplificarea și eficientizarea experienței din cadrul clinicii, cu ajutorul unui medic integrator, care oferă suport și îndrumări pacientului, conform nevoilor sale.

Intrebata despre planurile de viitor in acest domeniu, Ana Maria ne-a declarat: "Vizualiez cu multa claritate si incredere ziua in care fiecare pacient din Romania va sti ca Second Opinon ii poate salva viata. Ziua in care vom ajunge si noi, ca in vest, sa avem clinici specializate pe Second Opinion - asa cum acum e doar Intermedicas, la care pacientul sa poata apela atunci cand are un semn de intrebare referitor la starea lui de sanatate. Cred ca este necesara o schimbare de mentalitate, atat a pacientilor cat si a medicilor, un proces de durata care a fost inceput deja de noi si care are primele rezultate.”

Pamela Roussos Raţiu. Raţiu Family Charitable Foundation

Pamela Rațiu este directorul executiv pentru România al Rațiu Family Charitable Foundation, organizație neguvernamentală înregistrată în Marea Britanie. Pamela are 30 de ani de experiență în management internațional, atât în sectorul public cât și în cel privat, fiind un susținător al dezvoltării organizațiilor non-profit în Transilvania.

Pamela Roussos Rațiu s-a născut în Los Angeles California în 1948, ca fiică a Suzzanei Parkeson și a lui George Abinet. Are origini irlandeze, belgiene, germane și chineze, mama sa lucra în domeniul managementului ospitalității, iar tatăl său era un fermier din Texas.

Industria modei a adus-o la Londra, unde a devenit unul dintre manechinele casei Hardy Aimies, lucrând în același timp pentru numeroși designeri britanici și europeni. În 1983 l-a cunoscut pe Demis Roussos cu care s-a căsătorit. Au fost împreună timp de 10 ani și au rămas prieteni buni până la moartea acestuia în 2014.

Pamela s-a alăturat Centrului Rațiu pentru Democrație în 2004, ulterior căsătoriei sale cu Indrei Rațiu, fiul cel mare al lui Ion Rațiu și Elisabeth Pilkington Rațiu. A inițiat numeroase programe ale CRD; o parte dintre acestea sunt continuate până în prezent, în special datorită contribuției pe care o au în comunitatea locală. Pamela a susținut activ parteneriatul cu think-tank-ul american Woodrow Wilson International Center for Scholars alături de care fundațiile Rațiu oferă Premiul Ion Rațiu pentru Democrație, activiștilor care luptă pentru cauza democrației în lume.

Pamela este fondatoarea Transilvania Fest, festival de cultură și mâncare care vine în sprijinul dezvoltării comunitare în Transilvania, prin turism şi comerţ. Festivalul susține meșteșugarii și productorii locali și pune într-un cadru contemporan tradițiile și folclorul local. În calitate de susținător activ al patrimoniului local, Pamela Rațiu lucrează cu administrațiile locale din regiune pentru a se asigura că producătorii și meșteșugarii primesc ajutorul și recunoașterea binemeritate. De asemenea, lucrează cu tinerii creativi pentru a crea o punte între publicul tânar și meșterii tradiționali.

Ca director executiv al Rațiu Family Charitable Foundation în Romania, Pamela a dezvoltat și implementat modele inovative de sustenabilitate pentru CRD. A încurajat educația în domeniul ospitalității pentru tinerii din Turda, propunându-le sesiuni de specializare și apoi angajare în proiectele de sustenabilitate ale CRD: cafeneaua culturală La Papion și Casa Rațiu. Cele două inițiative localizate în casa istorică a familiei oferă o bucătărie transilvăneană reinterpretată, design contemporan, evenimente culturale și atmosferă relaxată, precum și o gradină în stil britanic.

Este laureata premiului Femeia Anului a Revistei Avantaje în 2007, fiind medaliată în 2011 de Majestatea Sa Regele Mihai I al României pentru loialitatea și munca sa în România. Este membru al Consiliului Director al Centrului Rațiu pentru Democrație, președinte al Consiliului Director al Rațiu Foundation USA, visiting Fellow al Oxford Brookes și Oxford Cultural Collective.

Situată în centrul istoric al orașului Turda, Casa Rațiu este o reședință istorică de familie, casa uneia dintre cele mai cunoscute familii din regiune. Este un serviciu de tip bed and breakfast, conceput pentru un public rafinat ca o inițiativă de sustenabilitate, pentru CRD. Camerele poartă numele membrilor familiei, fiecare cu propria poveste, care se vede și în designul individual, completat de numeroase fotografii și documente de familie.

Istoria locului începe cu o poveste de dragoste: Augustin Rațiu a dorit să-i ofere tatălui său Nicolae, preot în Petreștii de Jos, casa din Turda unde acesta s-a îndrăgostit de mama sa, Ludovica. Pentru a marca acest moment un al doilea spațiu de cazare - Moara Gaia - va fi deschis în vechea rezidență a acesteia.

Proiectul Ştiinţă & Tehnică. 135 de ani.

Proiectul Ştiinţă & Tehnică are o tradiţie de 135 de ani, începută odată cu publicarea de către Luigi Cazzavillan a Ziarului călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat - prima publicație românească de popularizare a științelor (iunie, 1884).  

Gazeta conținea articole, comentarii științifice, biografii și rețete practice, fiind considerată  „cea mai veche și mai apreciată revistă scrisă pe înțelesul tuturor pentru răspîndirea științei și cunoașterea lumii prin călătorii”.  

În 1954 prin contopirea revistelor Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret şi Ştiinţă şi Cultură se naşte cel mai cunoscut şi apreciat brand al presei ştiinţifice din România, Ştiinţă și Tehnică, care va avea o apariţie neîntreruptă până în anul 2008.  

Din 1977 până în prezent la revista a lucrat profesorul Alexandru Mironov – unul dintre cei mai cunoscuți  animatori al științei. Începând cu 4 aprilie 2011, Fundația Dinu Patriciu împreună cu Adevărul Holding relansează pe print și în online Știință & Tehnică.   

În cele peste 600 de numere de revistă și în cele câteva mii de articolele, cititorii au regăsit în paginile revistei noutăți despre spațiul cosmic, dar și despre cel interior, al corpului omenesc; despre viitor, dar și despre istorie. Cu fiecare știre, un grăunte de adevăr a fost sădit în mințile cititorilor.  

Pentru mulți dintre cititorii S&T, revista a fost mașina ce a fabricat visul de a deveni cercetător, inginer, chimist, programator. Pentru mulți, a fost posibilitatea de a proiecta Viitorul.

Din ianuarie 2015, revista Știință&Tehnică este editată de Science&Technology Press, companie de publishing specializată în mass media și evenimente de popular science și îi numără în continuare printre senior editori pe Alexandru Mironov, Cristian Român și Andrei Dorobanțu.

 

Muzeul Național al Literaturii Române. Un autentic tezaur literar.

photo © Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române adăpostește un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărți, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video care redau într-o imagine metaforică profunzimea și complexitatea întregii arte a cuvântului în literatura română.

În prezent, Muzeul Național al Literaturii Române deține peste 300.000 de piese, organizate în aproximativ 300 de colecții, cuprinzând manuscrise ale celor mai mulți scriitori importanți, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Lucian Blaga, Ion Vinea și mulți alții.

Clădirea din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în saloanele căreia Muzeul Național al Literaturii Române expune o parte din colecții, a aparținut generalului de divizie Leon Mavrocordat. Pe harta Bucureștiului din 1899 este reprezentat grafic un imobil, dar amprenta e un pic diferită de casa actuală. Intrarea, de pildă, se făcea pe latura sudică a casei. În Anuarul Bucurescilor editat de Carol Göble în 1904, generalul, pe atunci colonel, nu figurează ca locatar la nr. 8 din strada Umbrei, cum se numea atunci strada Nicolae Crețulescu. În schimb, în Anuarul din 1906 îl regăsim la această adresă.

Editura Muzeului Literaturii Române a fost înfiinţată cu scopul de a împărtăşi cititorilor rezultatele muncii cercetătorilor care studiau manuscrisele aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române, în 1994.

Pe lângă expoziția de bază și patrimoniul deținut în arhivele și depozitele sale, Muzeul Național al Literaturii Române are în custodie patru case memoriale și o expoziție, organizate într-o rețea proprie- Casa memorială “Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa memorială “George și Agatha Bacovia”, Casa memorială “Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa memorială “Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”.