Ecouri peste veacuri, Mânăstirea Dragomirna

Fondată la început de secol XVII (1602-1609) de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca şi de familia Stroicilor şi terminată de către primul domn martir, Miron Barnovschi (1626-1629), Mânăstirea Dragomirna se desprinde ca o constructie unică între toate celelalte monumente moldovenesti medievale.

Ceea ce creează o impresie de neuitat este grandoarea sugerată mai ales de arhitectura bisericii mari a mănăstirii. Arhitectura somptuoasă se armonizează perfect cu pictura interioară. Frescele puternic colorate și iscusit armonizate sugerează impresia de celest și aerian, ilustrând măiestria zugravilor Moldovei de nord. 

Pe lângă importanța pe care i-o conferă stilul arhitectonic și valoarea picturii, Mânăstirea Dragomirna s-a impus și ca puternic focar de cultură românească atât prin valoarea cărţilor copiate aici, cât mai ales prin miniaturile deosebite care însoţesc textele acestora.

În Moldova, manuscrisele împodobite cu miniaturi apar în prima jumătate a secolului XV. Centrele de activitate miniaturistică din Moldova au fost Neamț, Putna, Rădăuți, Dobrovăț, Sucevița și Dragomirna. La Dragomirna miniaturiştii şi caligrafii, nu erau simpli meşteri, ci adevăraţi artişti şi cărturari, începând cu însuşi mitropolitul Crimca, inițiatorul acestei activități aici.

Personalitatea cărturarului Anastasie Crimca a dominat două decenii de cultură medievală românească. Teolog erudit și diplomat, om devotat binelui public și păzirii Ortodoxiei, ctitor de locașuri sfinte, mitropolitul s-a dovedit a fi și un talentat ilustrator de carte, iar inițiativa sa de a întemeia la început de secol XVII “Școala de miniatură de la Dragomirna”, marchează începerea unei noi etape în arta miniaturisticii românești. Noua viziune artistică introdusă de mitropolit este caracterizată mai ales prin gama cromatică bogată, abundența decorațiunilor precum și o tematică mult lărgită în multele miniaturi care împodobesc manuscrisele scrise pe pergament.

Atelierul caligrafie și pictură al mănăstirii Dragomirna, care poarta tocmai numele ctitorului mănăstirii,  mitropolitul Anastasie Crimca, a fost înființat în anul 2008. Aici lucrează opt maici care încearcă să împletească ascultarea cu rugăciunea și cu împlinirea rigorilor erminiei picturii bizantine dar și să ducă mai departe tradiția Școlii de Miniatură inițiată chiar de mitropolitul ctitor.

În dorința de a readuce în vizor truda și talentul caligrafului și miniaturistului Anastasie Crimca, maicile din atelierul de pictură al Mânăstirii Dragomirna au început această osteneală de reproducere a scenelor, textelor și ornamentelor din manuscrisele originale, din secolul XVII, lucrate de mitropolitul însuși.

Maicile au realizat reproduceri de pagini ilustrate din cărți precum “Tetraevanghelul” de la 1609, “Liturghierul” de la 1610 sau “Psaltirea” de la 1616, valoroase obiecte de patrimoniu. Manuscrisele originale sunt scrise pe pergament , în limba slavonă cu tuș negru și roșu și accente în aur, fiind legate în coperți de lemn ferecate în piele sau în argint aurit. Reproducerile sunt realizate pe hârtie dar și pe pergament, folosindu-se pigmenți naturali, foiță de aur și gumă arabică. Facsimilele au făcut subiectul a numeroare expoziții în diverse orașe din țară de-a lungul anilor.

Încercând să urmeze credința și osteneala monahilor de demult care la lumina lumânărilor de ceară au realizat opere nemuritoare, monahiile de azi aduc la lumină o părticică dintr-un loc încărcat de istorie și spiritualitate în care darul pe care Domnul l-a revărsat, lucrat cu sârguință și onestitate rodește bucuria de a sluji lui Dumnezeu, de a ne pune în mâna Lui ca purtători ai credinței. Aceasta este o modalitate de a exprima rugăciunea pentru lume.

Patrimoniul face legătura între generații și civilizații dincolo de timp și spațiu. Pentru a vorbi despre obiectele de patrimoniu trebuie să înțelegem actul de jertfelnicie al creatorilor sau al ctitorilor. Prin aceste valori de patrimoniu dovedim că aici am fost, aici am trăit și vrem ca acestea să rămână urmașilor noștri. Trebuie să ne unim, să ne silim pentru a duce mai departe aceste valori ale culturii universale.

Mark Oliver, Design inovativ şi căldura lemnului

'Înființată în 2016, în inima Transilvaniei, Mark Oliver este o afacere de familie dedicată creării unor mese de calitate superioară pentru medii confortabile și contemporane.

În fabrica noastră combinăm tehnologiile moderne de ultimă generație cu o meserie uimitoare, pentru a produce modele fără întreruperi, folosind numai materiale durabile, naturale, cum ar fi lemnul din surse sustenabile și metalele.

Vedem frumusețea în fiecare detaliu mic, de aceea luăm lemnul din păduri cu noduri vizibile, care dau un caracter și unicitate fiecărei bucăți pe care o creăm.

Un grad ridicat de personalizare este marca noastră distinctivă. Știm că fiecare individ și gospodărie este unică și are nevoi specifice. Răspundem acestor nevoi, oferind posibilitatea de a alege între diferite baze colorate pentru masa dumneavoastră și adaugand suprafete de lemn de diferite texturi sau dimensiuni. Până în prezent am ajuns la peste 400 de variante, de la design elegant, pana la aspect industrial.

Pe măsură ce creștem, vom continua să ne dezvoltăm în continuare cu un respect deosebit față de oamenii cu care lucrăm, materialele pe care le folosim și mediul înconjurător.'

Adi Giurgiu si Vali Giurgiu, proprietari Mark Oliver

Constantin Nautics, Pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă navigație.

Constantin Nautics este o companie înființată din pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă navigație.

Fiind un împătimit al navigației, fondatorul companiei a început crearea unei linii de accesorii care să îi permită să păstreze cât mai mult din amintirile plăcute petrecute la bordul unui yacht în timpul navigării și, de aceea, toate accesoriile produse de companie sunt create din materiale folosite exclusiv pentru vasele cu vele.

Accesoriile Constantin Nautics pot fi purtate atât la ținute sport cât și la ținute smart-casual, marea majoritate a accesoriilor fiind unisex. Prin natura materialelor din care sunt construite, acestea pot fi purtate tot timpul, în condiții de umiditate, căldură sau frig fără a se deteriora sau a-și modifica forma, aspectul sau calitatea.

Toate produsele Constantin Nautics sunt confecționate manual și sunt creații originale. Acestea se adresează tuturor împătimiților de sporturi nautice care doresc să își amintească de momentele plăcute din timpul unei navigări reușite sau pur și simplu celor care doresc să poarte accesorii originale lucrate manual.

Apulum, Porţelan românesc cu tradiţie

‘Imaginea şi succesul unei firme sunt cele care conduc la rezultatul obţinut în urma unui efort de echipă. Încerc sa menţin un echilibru între a folosi succesul ca pe un factor motivant, dar şi de responsabilitate, deoarece consider că este mai dificil sa menţii performanţa decât să o obţii.

Rostind „Apulum” pot afirma că, după eforturi personale, împreună cu asociatul meu Dl. Alvaro Santini, fără a contracta fonduri nerambursabile europene sau locale, am reuşit ca această fabrică de porţelan să aiba un portofoliu de clienţi importanţi, realizandu-se o creştere importanta a capacităţii de producţie, un flux tehnologic modern, diversificarea producţiei, prin implicarea deplină a managementului companiei alături de celelalte departamente.

Imaginea in general se construieste in timp, caramida cu caramida....clasicul ''cei sapte ani de acasa'' sta la baza imaginii noastre, este temelia a ceea ce suntem. O femeie trebuie sa duca o lupta permanenta intr-o societate care ii cere sa joace roluri specifice, sa se prezinte bine, sa demonstreze tarie de caracter iar prin tactul si diplomatia sa, sa transforme sensibilitatea feminina, sinceritatea in exprimare din aparente slabiciuni in adevarate dovezi ale tariei de caracter si cunoasterii de sine.

Imaginea mea este ceea ce sunt zi de zi, acel om puternic si ambitios, care a ales sa-si depaseasca limitele, convinsa fiind de capacitatile mele de a invata mereu de la cei din jur, dar si din experientele traite, si de a merge mai departe, inconjurandu-ma de oameni de calitate si respectand oamenii, ceea ce consider ca este foarte important.’ Rodica Vasin

Acţionarii majoritari ai celei mai experimentate firme în domeniu din România, Apulum SA, Rodica Vasin şi Alvaro Santini, ii aniverseaza an de an pe cei care, acum peste 40 de ani, nu aveau 18 ani la angajare.

Fabrica Porţelanul îşi începuse activitatea de producţie la 1 noiembrie 1970. Acesti veterani îşi aduc aminte că au fost selectaţi şi au dat admitere la Alba Iulia când la fabrica abia începuse construcţia, aşadar au crescut odată cu aceasta. La fel ca ei, au venit din şcolile profesionale câte 5-6 clase întregi de tineri şcoliţi special şi sub contract pe 3-5 ani că vor lucra aici, semnat după admitere.

Despre evoluţia profesională, şi în special cu privire la motivele stabilităţii în firmă, povestea celor 12 porţelanişti veterani este asemănătoare în cea mai mare parte. In prima jumătate, până după anul 1990, nu prea existau motive de plecare din Porţelanul. Devenise un privilegiu să lucrezi aici. Raportat la ceea ce exista atunci în zonă, salariile şi condiţiile de muncă erau dintre cele mai bune. Pe firmamentul fabricii au început să apară „stelele”. Este vorba despre acele distincţii ce se acordau pentru rezultatele fabricii în „Întrecerea socialistă”, pe ramura de activitate şi apoi la nivel naţional. Porţelanul a ajuns să primească vreo 5 astfel de „stele”.

Parcursul celor peste 40 de ani a însemnat întâi de toate o evoluţie în cariera profesională. Au crescut ca şi pricepere şi ca recunoaştere a acestei evoluţii. Fasonare. Pe alţii care au făcut efortul completării studiilor liceale, acest lucru i-a ajutat la promovare.

Firmele private de porţelan, mai mici sau mai mari, nou apărute în Alba Iulia, aveau şi ele nevoie de muncitori bine calificaţi. Şi totuşi, ei au rămas fideli. Ei spun că au sperat tot timpul că se va găsi o soluţie. Aceasta a venit odată cu cea de-a doua privatizare, adică atunci când acţionariatul majoritar al fabricii a fost preluat de firma italiană Rody Time, prin investitorii Rodica Vasin şi Alvaro Santini.

Existau deja suficiente exemple care să confirme că nu simpla prezenţă a unor persoane străine într-o fabrică înseamnă salvarea. Ba mai mult, fabricile de profil din România dispăruseră una câte una, precum şi altele din Europa, care păreau mult mai stabile decât cele de la noi. Parcursul redresării a fost unul dificil, resimţit mereu şi de muncitori, dar purtat direct de noii acţionari, care s-au implicat direct în administrarea societăţii. Nici unu dintre cei 12 veterani nu regretă perseverenţa lor.

Ei au acum încredere că fabrica este pe drumul ce bun. Ei confirmă că se simte o redresare evidentă în condiţiile de muncă, dar şi la cele de salarizare. De lucru există, iar marfa nu stă prin magazii.

Speranţele şi încrederea veteranilor, a celor 12 şi a multor alţi angajati, care sunt pe aproape ca vechime în această fabrică, nu au fost zadarnice.

Compania exportă 90% din producţia fabricii din Alba Iulia, majoritar catre Europa, Mexic, Statele Unite ale Americii si Australia. Gama de produse Apulum cuprinde atât porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibelouri.

Viscri 32, Mara și Alexu

A fost odată ca niciodată, într-un loc tare îndepărtat, un mic sat unde timpul parcă stătea pe loc, cu prinți și cetăți albe, cu țărani harnici și prietenoși, cu trei sute de vaci, cai și cu prea multe oi să stăm să le numărăm.

Construit de sași în urmă cu 900 de ani și inclus pe lista Unesco, satul din povestea noastră are o Biserică Fortificată de patrimoniu mondial și cu o comunitate frumoasă de săteni vechi și noi, de agricultori și oameni care fac turism, de oameni care păstrează arhitectura satului și spiritul locului.

Locul în care ne aflăm e Viscri și aici, chiar în inima acestui mic sat din Transilvania, este o casă albastră cu patru ferestre îndreptate spre soare și o șură albă, în care, după aproape doi ani de restaurări, doi tineri au deschis porțile primului restaurant din sat.

Cei doi, un avocat și un designer, învață cum e viața la sat și lucrează cu o echipă mică formată numai din viscreni veseli. Mara se ocupă acum de gătit și le pregătește pe cele 2 doamne din sat cu care lucrează în bucătărie, iar Alexu coordonează două mici echipe: una de meșteri constructori și una de tineri din Viscri cu care lucrează în bar și în restaurant.

Înainte de Viscri 32, Mara și Alexu au mai colaborat în trecut la “Acuarela” și Asociația Imbold, proiecte de familie la intersecția dintre cultură și ospitalitate. În 2015 au hotărât spontan să vândă tot ce aveau și să se mute la sat, unde locuiesc acum cea mai mare parte a anului.

"Ne-am dat seama rapid că mutarea la Viscri ne scoate complet din zona de confort și că restaurarea unei case săsești durează mult mai mult decât estimaserăm la început. Prima provocare a fost să găsim o echipă locală cu experiență în restaurări și materialele potrivite, apoi să găsim mobilier autentic și să învățăm să îl restaurăm și, mai ales, să reușim să ținem pasul financiar cu evoluția șantierului.

Am călătorit prin Transilvania dupa laițe, lădoaie, paturi și cufere țărănești. După doi ani, avem acum de ales dacă dormim în casa săsească construită de Johann Dootz, în apartamentul din șură sau în hamac sub un măr. În plus, am găsit oameni fenomenali în sat și ne-am construit un grup de prieteni în sat care fac viata frumoasă."

Casa albastră construită de Johann Dootz în 1912, nu avea curent, apă și canalizare și tavanul din scândură veche se prăbușea sub greutatea pământului folosit ca izolație. Au înlocuit pământul cu rocă vulcanică de la Racoș, mult mai ușoară și au refăcut o parte din grinzi și tavanul săsesc folosind aceleași modele și tehnici de tâmplărie tradiționale. Au refăcut hornul și o parte din acoperiș folosind țiglă manuală veche, au construit sobe tradiționale pictate, au tencuit cu nisip și var și au rostuit cu pământ galben. În verandă, construită în urmă cu 20 de ani, au amenajat o bucătărie cu mobilier zidit și o zonă de luat masa stând pe laițe.

Se gândeau inițial să facă o pensiune în casa veche și în șură. Discutând cu oameni din comunitatea satului, li s-a sugerat să deschidă mai degrabă un restaurant, care să ofere mâncare autentică turiștilor aflați în trecere prin Viscri.

Au început conversia șurii în spațiu de luat masa și a grajdului de bivoli în bucătărie după o serie lungă de lucrări la structură, drenaje, tâmplărie și zidărie.

Construcția era atunci un mix între șura veche construită de sași, care se prăbușise, și o structură nouă, din materiale moderne - începută în urmă cu 20 de ani de familia română-franceză de la care au achiziționat proprietatea; un amestec de grinzi vechi de stejar și brad, piatră de râu, beton și pământ și zidărie modernă, în care ploua și în care locuia un cuplu de câini ciobănești.

Deschisă în iulie 2017, șura are și o componentă socială: oferă locuri de muncă pentru câteva doamne din sat și se aprovizionează cu lapte, carne, ouă și, caș proaspăt de la săteni. Ideea centrală e să ofere o experiență gastronomică transilvăneană cu ingrediente autentice, într-o atmosferă compatibilă cu un sat de patrimoniu în care întâlnești turiști din întreaga lume.

Meniul gândit de Mara cuprinde rețete autentice sau reintepretate și este bazat pe ingrediente de sezon achiziționate direct de la producători locali. În fiecare marți, Alexu și Mara se întâlnesc cu mica lor rețea de țărani și fermieri faini pentru ingrediente naturale. Legumele sunt din Băleni, Târlungeni, Floroaia și Târgu Secuiesc Brânzeturile sunt de la o stână din Munții Ciucaș (de la o mică afacere de familie) și smântâna din satul învecinat Criț. Cârnații sunt făcuți
lângă Brașov sau sunt trimiși din Șugag de mama Marei iar pastele sunt Lașcă certificată tradițional de lângă Deva.

Sucul de măr e din Mălâncrav, de la Fundația Mihai Eminescu Trust, sucul de coacăze și soc e de lângă Viscri, iar dulcețurile și o parte din fructe de la Saschiz - Fundația Adept.

Mâncarea nu este pregătită “à la carte”, ci se alege dintr-o listă de 20 de preparate gătite zilnic și înlocuite de la lună la lună sau în funcție de sezon.

Casa albastră de la Viscri 32 are în prezent doar 2 camere, complet restaurate, care se închiriază pe tot parcursul anului. Mobilierul este autentic țărănesc, încălzirea se face cu sobe pictate, din Mediaș și, cu excepția băilor moderne și confortabile, totul te transpune în vremuri de demult.

Șura restaurant e deschisă din primăvară până în decembrie și oferă prânzuri și cine farm-to-table după rețete culese din Transilvania, păstrate ca odinioară sau reinterpretate. Meniul se schimbă de mai multe orice pe an în funcție de ingredientele de la mica rețea de furnizori țărani și fermieri. Preparatele sunt gătite încet, uneori timp de mai multe ore și în general la cuptor.