Eduard Geapana, Edy Creative. 5 ani de curaj.

Au trecut mai bine de 5 ani de când am lansat proiectul Edy Creative, dar sunt aproape 9 ani de când visam să fiu pe picioarele mele.

Se întâmpla prin liceu, când pasiunea pentru web și în special pentru construcția din spatele unui site imi părea o provocare extraordinară, o provocare descoperită în câteva cursuri făcute undeva aproape de Piața 1 Mai. A fost o introducere, un abecedar ce îți oferea posibilități noi și devenea complex de la an la an. Din acel moment învăț ceva nou în fiecare zi și continui acest proces deoarece în web design nu existe barieri, evoluția este continuă.

Începusem să scriu aceste rânduri anul trecut când mă întorceam de la conferința TECOMM din Cluj. Îmi aduc aminte de acea seară rece de octombrie, mă aflam într-un tren aglomerat care abia se mișca, cu o lumină slabă în interior, doar lumina ecranului de la tabletă oferea un pic de culoare în acel spațiu. Așteptam să scriu pe blog încă de atunci și știam că va urma să-l lansez, speram eu spre sfârșitul anului 2015, dar proiectele noi care au apărut m-au facut să amân actualizarea online (site-ul meu a fost până acum cel mai greu și mai lung proiect).

Când mă gândesc la drumul din ultimii ani, îmi dau seama că nu a fost ușor să ajung astăzi în acest punct. Am pornit o firmă fără să am prea multe resurse, am învățat totul din mers, am căutat soluții la probleme neașteptate și am învățat ceva nou în fiecare zi, de la bătaia de cap pe care o ai când apare lipsa de cashflow, până la modul de a negocia în proiecte, de a pune întrebări, de a dezvolta cu adevărat un marketing online pentru clienți.

Am simțit întotdeauna că acesta este drumul meu, deși am avut multe zile când am spus “Gata, mâine mă opresc”. Din astfel de momente se nasc idei noi prin care găsești soluții și chiar implementezi servicii noi.

Consider că acesta trebuie să fie drumul oricărui tânăr care începe o afacere, să treacă printr-un proces sănătos, care nu este ușor, dar care îl va ajuta să se dezvolte, să învețe și să contribuie în economie cu o afacere de succes.

MobilaDalin. Afacere de familie din 1992.

MobilaDalin, afacerea de familie ce produce mobilier tapițat și care crește din tată în fiu.

Povestea MobilaDalin începe în urmă cu aproape 30 de ani, în 1992, în Reghin.

Toma Cotoi, inginer specializat în prelucrarea lemnului, își face un mic butic în care meșterește picioare pentru canapele. Numele celor doi fii – Dan și Călin – îl inspiră, astfel că, mica lui afacere devine MobilaDalin.

În prezent, compania este producător autonom, ajungând unul dintre cei mai importanți de pe piața locală amobilierului tapițat.

FAIN, Cu drag din Maramureş

În inima Maramureșului, am început să potrivim uleiuri și unturi vegetale, sucuri din legume și fructe, infuzii din plante medicinale sau uleiuri esențiale pentru produse de îngrijire și regenerare a pielii. Curiozitatea ne-a făcut din ce în ce mai avizi și astfel am creat rețete care îmbrățișează, mângâie și alină pielea întregii familii, de la cei mici până la cei mai înțelepți membri ai săi. Setea de frumos a fost potolită abia după ce am descoperit poțiuni magice pentru fiecare tip de piele, fie ea sensibilă ori ostenită de timp și vreme.

Fain” a devenit un brand în care imaginea este complementară unui produs de calitate, un brand în care noi am învestit suflet, pasiune şi ştiinţă. Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect este primul criteriu în funcţie de care ne alegem furnizorii. Vrem să ne asigurăm că ceea ce punem în produsele noastre este de cea mai bună calitate.

VALORILE NOASTRE

Respect

Respectul față de natură și grija pentru sănătate sunt principiile după care ne ghidăm întreaga muncă. Calitatea produselor pe care le făurim în atelierul „Fain” ocupă, de asemenea, un loc special în topul preocupărilor noastre. Un alt principiu pe care îl avem este acela al comunicării transparente şi sincere cu toţi clienţii noştri. Credem că dincolo de orice realizare a noastră, cea mai importantă este întâlnirea cu oamenii care ne preţuiesc şi respectă munca.

Ingrediente

Iubim natura şi tot ceea ce ea ne oferă cu generozitate. Prin urmare, produsele noastre beneficiază de ceea ce este veritabil în natură. Nu folosim substanțe chimice care afectează sănătatea cum ar fi: parabeni, sulfaţi, parfumuri artificiale sau orice alte ingrediente potențial toxice sau iritante. În schimb, produsele noastre au la bază uleiuri şi unturi naturale presate la rece din plante şi fructe, de înaltă calitate, certificate.

Mediul înconjurător

Ambalajele produselor „Fain” sunt în totalitate reciclabile şi vin să completeze atât calitatea naturală cât şi aspectul acestora. În acest sens, fiecare săpun din gama „Săpunul Boieresc ” este “îmbrăţişat” de o etichetă ce conţine o ilustraţie grafică şi o poezie apărută în volumul „Vers InVers” din 2013, lucrat manual într-un tiraj de 50 de exemplare. În acest fel, am dorit nu doar să propagăm frumosul în lume, ci şi să oferim o mică surpriză literară clienţilor noştri. Recipientele din sticlă albastră, folosite pentru cremele şi uleiurile de masaj/corp, oferă protecţie UV pentru a prelungi natural valabilitatea produselor. Astfel, „Fain” vine spre cei care doresc să-l descopere, ca un îndemn la natură, poezie şi artă.

Împotriva testării pe animale

Atunci când ne gândim la natura ne referim inclusiv la animalele care trăiesc alături de noi în armonie şi ne aduc bucurie. De aceea, considerăm că este o cruzime de neiertat şi condamnăm ferm testarea oricăror produse pe animale.

ROM, Mândru sa fie ROMânesc

A început ca o ciocolată produsă în Fabrica de produse zaharoase Bucureşti și a devenit o părticică din istoria românilor.

Baton de ciocolată născut în comunism, ROM a devenit martor dulce al tuturor schimbărilor din ultimii 54 de ani.

A așteptat răbdător să te îndulcească, pe vremea când trebuia să stai la coadă ore în șir, doar pentru a-ţi face o mică bucurie.

Te-așteaptă răbdător și acum, să îl alegi de data aceasta, din sutele de alternative existente pe piață. Dar a rămas la fel: acelaşi gust inconfundabil care îţi trezeşte amintiri de fiecare dată când îl savurezi.

A fost lângă tine când căutai șoptit pe hartă un loc în care să-ți trăiești povestea liber. Este aici și acum, lângă copiii tăi, care n-au fost nici pionieri, nici şoimi al patriei, dar care au extras patriotismul din valori autentice, vechi și noi, care i-au inspirat.

A câștigat lupta cu timpul și și-a păstrat identitatea. Și te provoacă şi pe tine să faci acelaşi lucru. Să fii mândru că eşti român, oriunde te-ai afla.

Pentru că un strop de ironie și mult haz sunt cele mai puternice arme împotriva uitării. ROM le-a folosit și a devenit vocea relevantă a patriotismului: a unit românii de pretutindeni, amintindu-le că avem cu toţii aceeaşi istorie. Același trecut. Și un viitor plin de posibilități și amintiri nescrise încă.

De Centenar, ROM ramane doar tricolor, mandru sa poarte cu sine doar steagul tarii si nimic altceva.

Mark Oliver, Design inovativ şi căldura lemnului

'Înființată în 2016, în inima Transilvaniei, Mark Oliver este o afacere de familie dedicată creării unor mese de calitate superioară pentru medii confortabile și contemporane.

În fabrica noastră combinăm tehnologiile moderne de ultimă generație cu o meserie uimitoare, pentru a produce modele fără întreruperi, folosind numai materiale durabile, naturale, cum ar fi lemnul din surse sustenabile și metalele.

Vedem frumusețea în fiecare detaliu mic, de aceea luăm lemnul din păduri cu noduri vizibile, care dau un caracter și unicitate fiecărei bucăți pe care o creăm.

Un grad ridicat de personalizare este marca noastră distinctivă. Știm că fiecare individ și gospodărie este unică și are nevoi specifice. Răspundem acestor nevoi, oferind posibilitatea de a alege între diferite baze colorate pentru masa dumneavoastră și adaugand suprafete de lemn de diferite texturi sau dimensiuni. Până în prezent am ajuns la peste 400 de variante, de la design elegant, pana la aspect industrial.

Pe măsură ce creștem, vom continua să ne dezvoltăm în continuare cu un respect deosebit față de oamenii cu care lucrăm, materialele pe care le folosim și mediul înconjurător.'

Adi Giurgiu si Vali Giurgiu, proprietari Mark Oliver