Ecouri peste veacuri, Mânăstirea Dragomirna

Fondată la început de secol XVII (1602-1609) de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca şi de familia Stroicilor şi terminată de către primul domn martir, Miron Barnovschi (1626-1629), Mânăstirea Dragomirna se desprinde ca o constructie unică între toate celelalte monumente moldovenesti medievale.

Ceea ce creează o impresie de neuitat este grandoarea sugerată mai ales de arhitectura bisericii mari a mănăstirii. Arhitectura somptuoasă se armonizează perfect cu pictura interioară. Frescele puternic colorate și iscusit armonizate sugerează impresia de celest și aerian, ilustrând măiestria zugravilor Moldovei de nord. 

Pe lângă importanța pe care i-o conferă stilul arhitectonic și valoarea picturii, Mânăstirea Dragomirna s-a impus și ca puternic focar de cultură românească atât prin valoarea cărţilor copiate aici, cât mai ales prin miniaturile deosebite care însoţesc textele acestora.

În Moldova, manuscrisele împodobite cu miniaturi apar în prima jumătate a secolului XV. Centrele de activitate miniaturistică din Moldova au fost Neamț, Putna, Rădăuți, Dobrovăț, Sucevița și Dragomirna. La Dragomirna miniaturiştii şi caligrafii, nu erau simpli meşteri, ci adevăraţi artişti şi cărturari, începând cu însuşi mitropolitul Crimca, inițiatorul acestei activități aici.

Personalitatea cărturarului Anastasie Crimca a dominat două decenii de cultură medievală românească. Teolog erudit și diplomat, om devotat binelui public și păzirii Ortodoxiei, ctitor de locașuri sfinte, mitropolitul s-a dovedit a fi și un talentat ilustrator de carte, iar inițiativa sa de a întemeia la început de secol XVII “Școala de miniatură de la Dragomirna”, marchează începerea unei noi etape în arta miniaturisticii românești. Noua viziune artistică introdusă de mitropolit este caracterizată mai ales prin gama cromatică bogată, abundența decorațiunilor precum și o tematică mult lărgită în multele miniaturi care împodobesc manuscrisele scrise pe pergament.

Atelierul caligrafie și pictură al mănăstirii Dragomirna, care poarta tocmai numele ctitorului mănăstirii,  mitropolitul Anastasie Crimca, a fost înființat în anul 2008. Aici lucrează opt maici care încearcă să împletească ascultarea cu rugăciunea și cu împlinirea rigorilor erminiei picturii bizantine dar și să ducă mai departe tradiția Școlii de Miniatură inițiată chiar de mitropolitul ctitor.

În dorința de a readuce în vizor truda și talentul caligrafului și miniaturistului Anastasie Crimca, maicile din atelierul de pictură al Mânăstirii Dragomirna au început această osteneală de reproducere a scenelor, textelor și ornamentelor din manuscrisele originale, din secolul XVII, lucrate de mitropolitul însuși.

Maicile au realizat reproduceri de pagini ilustrate din cărți precum “Tetraevanghelul” de la 1609, “Liturghierul” de la 1610 sau “Psaltirea” de la 1616, valoroase obiecte de patrimoniu. Manuscrisele originale sunt scrise pe pergament , în limba slavonă cu tuș negru și roșu și accente în aur, fiind legate în coperți de lemn ferecate în piele sau în argint aurit. Reproducerile sunt realizate pe hârtie dar și pe pergament, folosindu-se pigmenți naturali, foiță de aur și gumă arabică. Facsimilele au făcut subiectul a numeroare expoziții în diverse orașe din țară de-a lungul anilor.

Încercând să urmeze credința și osteneala monahilor de demult care la lumina lumânărilor de ceară au realizat opere nemuritoare, monahiile de azi aduc la lumină o părticică dintr-un loc încărcat de istorie și spiritualitate în care darul pe care Domnul l-a revărsat, lucrat cu sârguință și onestitate rodește bucuria de a sluji lui Dumnezeu, de a ne pune în mâna Lui ca purtători ai credinței. Aceasta este o modalitate de a exprima rugăciunea pentru lume.

Patrimoniul face legătura între generații și civilizații dincolo de timp și spațiu. Pentru a vorbi despre obiectele de patrimoniu trebuie să înțelegem actul de jertfelnicie al creatorilor sau al ctitorilor. Prin aceste valori de patrimoniu dovedim că aici am fost, aici am trăit și vrem ca acestea să rămână urmașilor noștri. Trebuie să ne unim, să ne silim pentru a duce mai departe aceste valori ale culturii universale.

Mark Oliver, Design inovativ şi căldura lemnului

'Înființată în 2016, în inima Transilvaniei, Mark Oliver este o afacere de familie dedicată creării unor mese de calitate superioară pentru medii confortabile și contemporane.

În fabrica noastră combinăm tehnologiile moderne de ultimă generație cu o meserie uimitoare, pentru a produce modele fără întreruperi, folosind numai materiale durabile, naturale, cum ar fi lemnul din surse sustenabile și metalele.

Vedem frumusețea în fiecare detaliu mic, de aceea luăm lemnul din păduri cu noduri vizibile, care dau un caracter și unicitate fiecărei bucăți pe care o creăm.

Un grad ridicat de personalizare este marca noastră distinctivă. Știm că fiecare individ și gospodărie este unică și are nevoi specifice. Răspundem acestor nevoi, oferind posibilitatea de a alege între diferite baze colorate pentru masa dumneavoastră și adaugand suprafete de lemn de diferite texturi sau dimensiuni. Până în prezent am ajuns la peste 400 de variante, de la design elegant, pana la aspect industrial.

Pe măsură ce creștem, vom continua să ne dezvoltăm în continuare cu un respect deosebit față de oamenii cu care lucrăm, materialele pe care le folosim și mediul înconjurător.'

Adi Giurgiu si Vali Giurgiu, proprietari Mark Oliver

Apulum, Porţelan românesc cu tradiţie

‘Imaginea şi succesul unei firme sunt cele care conduc la rezultatul obţinut în urma unui efort de echipă. Încerc sa menţin un echilibru între a folosi succesul ca pe un factor motivant, dar şi de responsabilitate, deoarece consider că este mai dificil sa menţii performanţa decât să o obţii.

Rostind „Apulum” pot afirma că, după eforturi personale, împreună cu asociatul meu Dl. Alvaro Santini, fără a contracta fonduri nerambursabile europene sau locale, am reuşit ca această fabrică de porţelan să aiba un portofoliu de clienţi importanţi, realizandu-se o creştere importanta a capacităţii de producţie, un flux tehnologic modern, diversificarea producţiei, prin implicarea deplină a managementului companiei alături de celelalte departamente.

Imaginea in general se construieste in timp, caramida cu caramida....clasicul ''cei sapte ani de acasa'' sta la baza imaginii noastre, este temelia a ceea ce suntem. O femeie trebuie sa duca o lupta permanenta intr-o societate care ii cere sa joace roluri specifice, sa se prezinte bine, sa demonstreze tarie de caracter iar prin tactul si diplomatia sa, sa transforme sensibilitatea feminina, sinceritatea in exprimare din aparente slabiciuni in adevarate dovezi ale tariei de caracter si cunoasterii de sine.

Imaginea mea este ceea ce sunt zi de zi, acel om puternic si ambitios, care a ales sa-si depaseasca limitele, convinsa fiind de capacitatile mele de a invata mereu de la cei din jur, dar si din experientele traite, si de a merge mai departe, inconjurandu-ma de oameni de calitate si respectand oamenii, ceea ce consider ca este foarte important.’ Rodica Vasin

Acţionarii majoritari ai celei mai experimentate firme în domeniu din România, Apulum SA, Rodica Vasin şi Alvaro Santini, ii aniverseaza an de an pe cei care, acum peste 40 de ani, nu aveau 18 ani la angajare.

Fabrica Porţelanul îşi începuse activitatea de producţie la 1 noiembrie 1970. Acesti veterani îşi aduc aminte că au fost selectaţi şi au dat admitere la Alba Iulia când la fabrica abia începuse construcţia, aşadar au crescut odată cu aceasta. La fel ca ei, au venit din şcolile profesionale câte 5-6 clase întregi de tineri şcoliţi special şi sub contract pe 3-5 ani că vor lucra aici, semnat după admitere.

Despre evoluţia profesională, şi în special cu privire la motivele stabilităţii în firmă, povestea celor 12 porţelanişti veterani este asemănătoare în cea mai mare parte. In prima jumătate, până după anul 1990, nu prea existau motive de plecare din Porţelanul. Devenise un privilegiu să lucrezi aici. Raportat la ceea ce exista atunci în zonă, salariile şi condiţiile de muncă erau dintre cele mai bune. Pe firmamentul fabricii au început să apară „stelele”. Este vorba despre acele distincţii ce se acordau pentru rezultatele fabricii în „Întrecerea socialistă”, pe ramura de activitate şi apoi la nivel naţional. Porţelanul a ajuns să primească vreo 5 astfel de „stele”.

Parcursul celor peste 40 de ani a însemnat întâi de toate o evoluţie în cariera profesională. Au crescut ca şi pricepere şi ca recunoaştere a acestei evoluţii. Fasonare. Pe alţii care au făcut efortul completării studiilor liceale, acest lucru i-a ajutat la promovare.

Firmele private de porţelan, mai mici sau mai mari, nou apărute în Alba Iulia, aveau şi ele nevoie de muncitori bine calificaţi. Şi totuşi, ei au rămas fideli. Ei spun că au sperat tot timpul că se va găsi o soluţie. Aceasta a venit odată cu cea de-a doua privatizare, adică atunci când acţionariatul majoritar al fabricii a fost preluat de firma italiană Rody Time, prin investitorii Rodica Vasin şi Alvaro Santini.

Existau deja suficiente exemple care să confirme că nu simpla prezenţă a unor persoane străine într-o fabrică înseamnă salvarea. Ba mai mult, fabricile de profil din România dispăruseră una câte una, precum şi altele din Europa, care păreau mult mai stabile decât cele de la noi. Parcursul redresării a fost unul dificil, resimţit mereu şi de muncitori, dar purtat direct de noii acţionari, care s-au implicat direct în administrarea societăţii. Nici unu dintre cei 12 veterani nu regretă perseverenţa lor.

Ei au acum încredere că fabrica este pe drumul ce bun. Ei confirmă că se simte o redresare evidentă în condiţiile de muncă, dar şi la cele de salarizare. De lucru există, iar marfa nu stă prin magazii.

Speranţele şi încrederea veteranilor, a celor 12 şi a multor alţi angajati, care sunt pe aproape ca vechime în această fabrică, nu au fost zadarnice.

Compania exportă 90% din producţia fabricii din Alba Iulia, majoritar catre Europa, Mexic, Statele Unite ale Americii si Australia. Gama de produse Apulum cuprinde atât porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibelouri.

Infinitate sculpturală în patria lui Brâncuși, de Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank

Încă de când am venit în România, cu mai mult de cinci ani în urmă, în calitate de CEO al Garanti Bank, am făcut o misiune personală din a descoperi cât mai mult din cultura țării. Și, așa cum am descoperit de-a lungul timpului, România are o istorie complexă care a dat țării cultura sa unică, presărată cu povesti, repere și peisaje remarcabile.

Pe parcursul călătoriei mele, am descoperit locuri uimitoaresi diferite fațete ale culturii locale. Dar o călătorie, în mod special, a fost o surpriză plăcută: o călătorie spre Oltenia care m-a purtat în Târgu Jiu.

Târgu Jiu este un oraș de dimensiuni medii în partea de sud-vest a României, al cărui nume poate nu spune multe călătorilor din întreaga lume. Însă, după cum am fost fericit să descopăr, Târgu Jiu este  ȋnfrăţit cu Pendik un cartier din Istanbul, Turcia, situat în partea asiatică a orașului, între Kartal și Tuzla, pe Marea Marmara. Iar acest lucru este un motiv în plus pentru mine de a găsi o legătură cu acest frumos oraș care găzduiește lucrările unuia dintre cei mai mari artiști ai României, Constantin Brâncuși. 

Brâncuși este sculptorul român, pictor și fotograf care și-a clădit cariera în Franța. Considerat un pionier al modernismului și unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului al XX-lea, Brâncuși este numit patriarhul sculpturii moderne.

Operele sale de artă au influențat întotdeauna iubitorii de artă din întreaga lume, stabilind numeroase recorduri în lumea artei. În 2005, Pasărea măiastră a lui Brâncuși a doborât toate recordurile vremii, când a fost vândută pentru 27,5 milioane de dolari. Patru ani mai târziu, în 2009, Madame LR, o altă lucrare de-ale sale, a fost vândută pentru 37,6 milioane de dolari. Văzând că un sculptorul român are două lucrări prezente pe lista sculpturilor pentru care s-au plătit cele mai ridicate prețuri la nivel mondial, îmi dă încredere că întreaga lume apreciază opera lui Brâncuși la adevărata sa valoare. 

În ceea ce privește lucrările pe care le-a creat în România, ansamblul sculptural uimitor pe care l-a realizat în Târgu Jiu, cuprinde trei mari sculpturi: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Comandate de Liga Națională a Femeilor din Gorj, monumentele au fost dăruite românilor de către Brâncuși, care locuia la Paris la acea vreme. Astăzi, la fel ca și atunci, Ansamblul Monumental  "Calea Eroilor”, este considerat una dintre marile opere ale sculpturii secolului al XX-lea și cu siguranţă va impresiona pe oricine se hotărȃște să ȋl viziteze.

Asadar, vă invit pe toți să descoperiti mai multe despre viața și opera acestui artist uimitor și să va delectati cu capodoperele sale.
 


Sculptural infinity in Brancuși’s homeland, by Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank

Since I came to Romania, more than five years ago, as the CEO of Garanti Bank, I have made it a personal mission to discover as much of the country’s culture. As I have discovered along the road, Romania has a complex historical background that gave the country its unique culture, dotted about with remarkable stories, landmarks and scenery.

Along my journey, I have discovered amazing places and different facets of the local culture. Another pleasant surprise was the Oltenia area, and in particular, Târgu Jiu.

Târgu Jiu is a medium-sized city in the south-western part of Romania that may not say much to travelers by name only. As I was happy to discover, one of Târgu Jiu’s twin is Pendik, Turkey. Pendik is a district of Istanbul, Turkey on the Asian side, on the Marmara Sea shore. And this represents even more reason for me, on a personal level, to find a connection with this beautiful Romanian city that hosts the works of one of Romania’s greatest artists, Constantin Brâncuși.

Brâncuși is a Romanian sculptor, painter and photographer who made his career in France. Considered a pioneer of modernism, one of the most influential sculptors of the 20th-century, Brâncuși is called the patriarch of modern sculpture.

His works of art have always influenced art lovers all around the globe, establishing records amongst them. In 2005, Constantin Brâncuși's Bird in Space piece broke all the records of the time, when it sold for $27.5 million. Four years later, in 2009, Madame LR, another one of his works, sold for $37.6 million. Seeing a Romanian sculptor featured twice on the list of the world’s highest prices paid for sculptures, gives me confidence that the entire world values Brâncuși’s work at its true value.

The work he created in Romania goes, the amazing sculptural ensemble he carved in Târgu Jiu, comprises three sculptures: The Table of Silence, The Gate of the Kiss and the Endless Column. Commissioned by National League of Gorj Women, the monument was gifted to Romanians by Brâncuși, who at the time was living in Paris. Fast forward to today, the Monumental Ensemble “The Heroes Path” is considered to be one of the great works of the 20th century sculpture and is sure to make an impression on anyone who decides to visit it.

As an homage to Brâncuși, in 2015, the Romanian authorities declared February 19th - "The Brâncuși Day".

So, as a closing paragraph, I invite you all to discover the life and work of this extraordinary artist and to be proud of his masterpieces.

Călin-Andrei Stan, Drumul către National Geographic

photo © Călin-Andrei Stan

Îmi plac aventurile, provocările și ador să descopăr locuri noi. Într-o zi am decis să renunț la viața de programator și să aleg calea artei, dedicându-mă în totalitate proiectelor fotografice.  
  
Pasionat de fotografie încă de pe băncile școlii, am avut primul interviu într-o revistă de specialitate în anul în care mă pregăteam de admiterea la o facultate cu profil informatic. Mi-am făcut “intrarea” în fotografia comercială în timpul facultății, iar de acolo și până a mă dedica full-time fotografiei nu a mai fost decât “un pas” - care a durat câțiva ani buni – dar care mi-a schimbat viața. 
Astăzi, am 30 de ani și o companie care se ocupă de proiecte foto-video, care îmi permite să fac ce mi-am dorit de la început: să fiu liber, să călătoresc, să nu stau “intre patru pereti”. 

Acum un an am decis că am nevoie de o schimbare de perspectivă și am lansat proiectul TheDrone.ro, un brand dedicat fotografiilor și filmărilor aeriene. Odată cu el am lansat proiectul “Infinite road to Transylvania”- o radiografie aeriană a șoselelor României. 

După ce imaginile mele cu șoselele din România au fost publicate în ediții Național Geographic din SUA până în Australia, după ce “Romania” a ajuns în CNN, BBC, Time, Business Insider, Frankfurter Allgemeine, CN Traveler și Washington Post, pot spune că proiectul meu a primit și prima recunoaștere “oficiala” internațională. Fotografia pe care am făcut-o, cu drona, la Cheia, a câștigat locul al II-lea în cadrul celui mai mare concurs internațional de fotografii din dronă, organizat anual de comunitatea Dronestagram împreună cu Național Geographic. Aceste apariții mi-au deschis drumul și spre o colaborare cu Național Geographic România, pe care am început-o în luna Ianuarie.  

Aventura cu drona prin România continuă! Uneori e suficientă o idee simplă, de efect, pentru a ajunge departe.