Gina Chiriac, Explorator de suflete

Sunt explorator de suflete. Le caut, le găsesc, le vindec, le optimizez. Apoi, împreună cu posesorii acestora, le punem pe făgașul optim al vieții lor. Oamenii numesc acest drum de conștientizare, psihoterapie. În 2007 am înființat, pentru prima dată în România, Asociația Română de Psihoterapie Integrativă. ARPI este o școală de psihoterapie masterală, constituită ca asociație profesională acreditată de Colegiul Psihologilor din România și EAIP- Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă, în care psihologii învață de la o echipă de profesori europeni să deprindă taina vindecătorilor de suflete..

Am învățat să fac aceste lucruri în Strasbourg, absolvind și devenind formator al Scolii Europene de Psihoterapie a doctorului psihiatru Meyer, absolvent al Sorbonnei pariziene, elev al Dr. Casriel, care a studiat direct cu Sigmund Freud. 

Viața m-a dus apoi în Anglia, unde l-am întâlnit  pe dr. Ken Evans, care m-a învățat, împreună cu echipa sa de psihoterapeuți europeni valoroși, arta țesutului sufletelor destrămate. Întorcându-mă regenerată, mi-am adus profesorii și mentorii cu mine, pentru frații, surorile și copiii mei din România . Pentru englezi, acum România a devenit ACASĂ.  Am obținut, în cei zece ani de psihoterapie românească, recunoaștere europeană pentru ARPI, iar certificatele absolvenților psihoterapeuți români sunt recunoscute la nivel european.

Acum avem cursanți din Italia, Bulgaria, Turcia, Belgia, care studiază psihoterapia integrativă în Romania, în ARPI. Din comunitatea de psihoterapeuți pe care o avem fac parte români psihoterapeuți, care au cabinete de psihoterapie în multe orașe din România, dar și Italia, Franța și Norvegia și sunt astfel conectați la spiritul european.

Investesc în continuare în poporul meu, am ales să rămân și să trăiesc discret acasă, în felul acesta, românesc, în Grădina Icoanei, făcând grupuri de dezvoltare personală, workshop-uri pentru români, țesând cu grijă sufletele, aici pe pământ, întru slava și bucuria cerului.