Centrul Shakti, Seminţele stării de bine

 Alin Simion, Co-Fondator & Administrator, The Shakti Centre  foto ©  Centrul Shakti

Alin Simion, Co-Fondator & Administrator, The Shakti Centre  foto © Centrul Shakti

Povestea noastră a început la înălțime, mai exact la 1,457m, în Dharamshala, Tibetul în exil, acolo unde eu, împreună cu viitoarea mea soție, am venit să ne recăpătăm starea de bine, armonia interioară și echilibrul, pierdute în tumultul ritmului modern de viață.

Ceea ce am primit fiecare în urma acelei călătorii a fost atât de prețios, încât am revenit cu un vis, și anume acela de a planta semințele stării de bine în viața câtor mai mulți oameni. Astfel, în anul 2011, ia naștere Centrul Shakti.  

Am construit acest concept în jurul a 3 piloni, și anume: minte, trup și suflet, pentru a putea răspunde complexității ființei umane. Astfel încât fiecare dintre noi este unic, respectiv și calea spre starea de bine a fiecăruia este diferită. În acest scop, am creat un concept unic, în cadrul căruia oferim soluții pentru obținerea stării de bine prin servicii precum masaje, terapii complementare, cursuri de yoga, pilates, bodyart etc., dar și prin servicii clasice de înfrumusețare. Ceea ce le oferim clienților noștri este o stare completă de well-being, iar echipa de specialiști care ne reprezintă transmite, în fiecare moment, prin fiecare gest sau recomandare, că ceea ce propunem este un stil de viață.  

Anul acesta visul nostru împlinește 5 ani, și ne bucurăm de semințele stării de bine plantate în viețile a mii de oameni. Acesta este modul nostru de a schimba lumea, de a o face mai bună și mai frumoasă.