Apulum, Porţelan românesc cu tradiţie

‘Imaginea şi succesul unei firme sunt cele care conduc la rezultatul obţinut în urma unui efort de echipă. Încerc sa menţin un echilibru între a folosi succesul ca pe un factor motivant, dar şi de responsabilitate, deoarece consider că este mai dificil sa menţii performanţa decât să o obţii.

Rostind „Apulum” pot afirma că, după eforturi personale, împreună cu asociatul meu Dl. Alvaro Santini, fără a contracta fonduri nerambursabile europene sau locale, am reuşit ca această fabrică de porţelan să aiba un portofoliu de clienţi importanţi, realizandu-se o creştere importanta a capacităţii de producţie, un flux tehnologic modern, diversificarea producţiei, prin implicarea deplină a managementului companiei alături de celelalte departamente.

Imaginea in general se construieste in timp, caramida cu caramida....clasicul ''cei sapte ani de acasa'' sta la baza imaginii noastre, este temelia a ceea ce suntem. O femeie trebuie sa duca o lupta permanenta intr-o societate care ii cere sa joace roluri specifice, sa se prezinte bine, sa demonstreze tarie de caracter iar prin tactul si diplomatia sa, sa transforme sensibilitatea feminina, sinceritatea in exprimare din aparente slabiciuni in adevarate dovezi ale tariei de caracter si cunoasterii de sine.

Imaginea mea este ceea ce sunt zi de zi, acel om puternic si ambitios, care a ales sa-si depaseasca limitele, convinsa fiind de capacitatile mele de a invata mereu de la cei din jur, dar si din experientele traite, si de a merge mai departe, inconjurandu-ma de oameni de calitate si respectand oamenii, ceea ce consider ca este foarte important.’ Rodica Vasin

Acţionarii majoritari ai celei mai experimentate firme în domeniu din România, Apulum SA, Rodica Vasin şi Alvaro Santini, ii aniverseaza an de an pe cei care, acum peste 40 de ani, nu aveau 18 ani la angajare.

Fabrica Porţelanul îşi începuse activitatea de producţie la 1 noiembrie 1970. Acesti veterani îşi aduc aminte că au fost selectaţi şi au dat admitere la Alba Iulia când la fabrica abia începuse construcţia, aşadar au crescut odată cu aceasta. La fel ca ei, au venit din şcolile profesionale câte 5-6 clase întregi de tineri şcoliţi special şi sub contract pe 3-5 ani că vor lucra aici, semnat după admitere.

Despre evoluţia profesională, şi în special cu privire la motivele stabilităţii în firmă, povestea celor 12 porţelanişti veterani este asemănătoare în cea mai mare parte. In prima jumătate, până după anul 1990, nu prea existau motive de plecare din Porţelanul. Devenise un privilegiu să lucrezi aici. Raportat la ceea ce exista atunci în zonă, salariile şi condiţiile de muncă erau dintre cele mai bune. Pe firmamentul fabricii au început să apară „stelele”. Este vorba despre acele distincţii ce se acordau pentru rezultatele fabricii în „Întrecerea socialistă”, pe ramura de activitate şi apoi la nivel naţional. Porţelanul a ajuns să primească vreo 5 astfel de „stele”.

Parcursul celor peste 40 de ani a însemnat întâi de toate o evoluţie în cariera profesională. Au crescut ca şi pricepere şi ca recunoaştere a acestei evoluţii. Fasonare. Pe alţii care au făcut efortul completării studiilor liceale, acest lucru i-a ajutat la promovare.

Firmele private de porţelan, mai mici sau mai mari, nou apărute în Alba Iulia, aveau şi ele nevoie de muncitori bine calificaţi. Şi totuşi, ei au rămas fideli. Ei spun că au sperat tot timpul că se va găsi o soluţie. Aceasta a venit odată cu cea de-a doua privatizare, adică atunci când acţionariatul majoritar al fabricii a fost preluat de firma italiană Rody Time, prin investitorii Rodica Vasin şi Alvaro Santini.

Existau deja suficiente exemple care să confirme că nu simpla prezenţă a unor persoane străine într-o fabrică înseamnă salvarea. Ba mai mult, fabricile de profil din România dispăruseră una câte una, precum şi altele din Europa, care păreau mult mai stabile decât cele de la noi. Parcursul redresării a fost unul dificil, resimţit mereu şi de muncitori, dar purtat direct de noii acţionari, care s-au implicat direct în administrarea societăţii. Nici unu dintre cei 12 veterani nu regretă perseverenţa lor.

Ei au acum încredere că fabrica este pe drumul ce bun. Ei confirmă că se simte o redresare evidentă în condiţiile de muncă, dar şi la cele de salarizare. De lucru există, iar marfa nu stă prin magazii.

Speranţele şi încrederea veteranilor, a celor 12 şi a multor alţi angajati, care sunt pe aproape ca vechime în această fabrică, nu au fost zadarnice.

Compania exportă 90% din producţia fabricii din Alba Iulia, majoritar catre Europa, Mexic, Statele Unite ale Americii si Australia. Gama de produse Apulum cuprinde atât porţelan pentru menaj şi porţelan hotelier, cât şi obiecte decorative şi bibelouri.

Viscri 32, Mara și Alexu

A fost odată ca niciodată, într-un loc tare îndepărtat, un mic sat unde timpul parcă stătea pe loc, cu prinți și cetăți albe, cu țărani harnici și prietenoși, cu trei sute de vaci, cai și cu prea multe oi să stăm să le numărăm.

Construit de sași în urmă cu 900 de ani și inclus pe lista Unesco, satul din povestea noastră are o Biserică Fortificată de patrimoniu mondial și cu o comunitate frumoasă de săteni vechi și noi, de agricultori și oameni care fac turism, de oameni care păstrează arhitectura satului și spiritul locului.

Locul în care ne aflăm e Viscri și aici, chiar în inima acestui mic sat din Transilvania, este o casă albastră cu patru ferestre îndreptate spre soare și o șură albă, în care, după aproape doi ani de restaurări, doi tineri au deschis porțile primului restaurant din sat.

Cei doi, un avocat și un designer, învață cum e viața la sat și lucrează cu o echipă mică formată numai din viscreni veseli. Mara se ocupă acum de gătit și le pregătește pe cele 2 doamne din sat cu care lucrează în bucătărie, iar Alexu coordonează două mici echipe: una de meșteri constructori și una de tineri din Viscri cu care lucrează în bar și în restaurant.

Înainte de Viscri 32, Mara și Alexu au mai colaborat în trecut la “Acuarela” și Asociația Imbold, proiecte de familie la intersecția dintre cultură și ospitalitate. În 2015 au hotărât spontan să vândă tot ce aveau și să se mute la sat, unde locuiesc acum cea mai mare parte a anului.

"Ne-am dat seama rapid că mutarea la Viscri ne scoate complet din zona de confort și că restaurarea unei case săsești durează mult mai mult decât estimaserăm la început. Prima provocare a fost să găsim o echipă locală cu experiență în restaurări și materialele potrivite, apoi să găsim mobilier autentic și să învățăm să îl restaurăm și, mai ales, să reușim să ținem pasul financiar cu evoluția șantierului.

Am călătorit prin Transilvania dupa laițe, lădoaie, paturi și cufere țărănești. După doi ani, avem acum de ales dacă dormim în casa săsească construită de Johann Dootz, în apartamentul din șură sau în hamac sub un măr. În plus, am găsit oameni fenomenali în sat și ne-am construit un grup de prieteni în sat care fac viata frumoasă."

Casa albastră construită de Johann Dootz în 1912, nu avea curent, apă și canalizare și tavanul din scândură veche se prăbușea sub greutatea pământului folosit ca izolație. Au înlocuit pământul cu rocă vulcanică de la Racoș, mult mai ușoară și au refăcut o parte din grinzi și tavanul săsesc folosind aceleași modele și tehnici de tâmplărie tradiționale. Au refăcut hornul și o parte din acoperiș folosind țiglă manuală veche, au construit sobe tradiționale pictate, au tencuit cu nisip și var și au rostuit cu pământ galben. În verandă, construită în urmă cu 20 de ani, au amenajat o bucătărie cu mobilier zidit și o zonă de luat masa stând pe laițe.

Se gândeau inițial să facă o pensiune în casa veche și în șură. Discutând cu oameni din comunitatea satului, li s-a sugerat să deschidă mai degrabă un restaurant, care să ofere mâncare autentică turiștilor aflați în trecere prin Viscri.

Au început conversia șurii în spațiu de luat masa și a grajdului de bivoli în bucătărie după o serie lungă de lucrări la structură, drenaje, tâmplărie și zidărie.

Construcția era atunci un mix între șura veche construită de sași, care se prăbușise, și o structură nouă, din materiale moderne - începută în urmă cu 20 de ani de familia română-franceză de la care au achiziționat proprietatea; un amestec de grinzi vechi de stejar și brad, piatră de râu, beton și pământ și zidărie modernă, în care ploua și în care locuia un cuplu de câini ciobănești.

Deschisă în iulie 2017, șura are și o componentă socială: oferă locuri de muncă pentru câteva doamne din sat și se aprovizionează cu lapte, carne, ouă și, caș proaspăt de la săteni. Ideea centrală e să ofere o experiență gastronomică transilvăneană cu ingrediente autentice, într-o atmosferă compatibilă cu un sat de patrimoniu în care întâlnești turiști din întreaga lume.

Meniul gândit de Mara cuprinde rețete autentice sau reintepretate și este bazat pe ingrediente de sezon achiziționate direct de la producători locali. În fiecare marți, Alexu și Mara se întâlnesc cu mica lor rețea de țărani și fermieri faini pentru ingrediente naturale. Legumele sunt din Băleni, Târlungeni, Floroaia și Târgu Secuiesc Brânzeturile sunt de la o stână din Munții Ciucaș (de la o mică afacere de familie) și smântâna din satul învecinat Criț. Cârnații sunt făcuți
lângă Brașov sau sunt trimiși din Șugag de mama Marei iar pastele sunt Lașcă certificată tradițional de lângă Deva.

Sucul de măr e din Mălâncrav, de la Fundația Mihai Eminescu Trust, sucul de coacăze și soc e de lângă Viscri, iar dulcețurile și o parte din fructe de la Saschiz - Fundația Adept.

Mâncarea nu este pregătită “à la carte”, ci se alege dintr-o listă de 20 de preparate gătite zilnic și înlocuite de la lună la lună sau în funcție de sezon.

Casa albastră de la Viscri 32 are în prezent doar 2 camere, complet restaurate, care se închiriază pe tot parcursul anului. Mobilierul este autentic țărănesc, încălzirea se face cu sobe pictate, din Mediaș și, cu excepția băilor moderne și confortabile, totul te transpune în vremuri de demult.

Șura restaurant e deschisă din primăvară până în decembrie și oferă prânzuri și cine farm-to-table după rețete culese din Transilvania, păstrate ca odinioară sau reinterpretate. Meniul se schimbă de mai multe orice pe an în funcție de ingredientele de la mica rețea de furnizori țărani și fermieri. Preparatele sunt gătite încet, uneori timp de mai multe ore și în general la cuptor.
 

Munții Carpați, un fenomen unic pentru apele minerale

România este o țară unică, cu peisaje care îți taie răsuflarea și comori de neprețuit. Printre acestea, se numără și apele minerale naturale carbogazoase. Avem izvoare apărute în urma unor fenomene naturale, care au început în adâncurile munților vulcanici și continuă până la izvoarele din poienile Țării Dornelor, de unde sunt colectate și aduse pe masa ta în fiecare zi. Și pentru că o apă pură este o resursă neprețuită pentru sănătate, în urma unei perioade îndelungate de prospectare au fost descoperite încă două surse de apă minerală carbogazoasă fără nitrați detectabili, AQUA 2 și AQUA 3.

Munții Carpați reprezintă un fenomen special hidrogeologic pentru apele minerale. Rocile magmatice constituie o structură geologică în care, după un parcurs îndelungat, apa de origine meteorică se purifică natural. Din adâncurile structurilor vulcanice ale Munților Călimani, dioxidul de carbon parcurge un traseu ascendent, impregnând zonele de circulație profundă ale apei filtrate natural, iar zonele mai puternic fisurate permit descărcarea zăcământului de apă minerală carbogazoasă. Astfel, prin foraje se poate pătrunde în inima zăcământului hidromineral și se extrage o apă pură, fără nitrați.  

Zăcământul de apă minerală naturală carbogazoasă este rezultatul unui proces hidrogeologic complex. Acest proces implică o filtrare naturală de lungă durată, de peste 40 de ani, care are loc în profunzimea Carpaților Orientali (pe bordura estică a Munților Călimani). În rocile andezitice de natură vulcanică, datând de peste 10 milioane de ani, la mare adâncime, se produce amestecul apei meteorice cu dioxidul de carbon.   

La calitățile speciale ale apelor minerale contribuie și structura geologică a Munților Carpați, unde se află ultimele păduri de pe continent neafectate de intervenția omului, iar un loc aparte îl ocupă plaiurile Bucovinei. Munții, pădurile seculare ce adăpostesc o faună unică în Europa, văile neatinse de agricultura intensivă sau activitatea industrială, precum și structură geologică specifică munților vulcanici reprezintă condițiile primordiale pentru existența unor asemenea zăcăminte de apa minerală de o calitate superioară.  

Aceste noi zăcăminte descoperite certifică faptul că Munții Carpați sunt un fenomen unic și special la nivel mondial, unde ecosistemul și structură geologică specifică conferă o puritate extraordinară a surselor de apă! Iar această puritate se reflectă în mod cert în gust!” – declară Jean Valvis – Președinte, Director General Carpathian Springs SA. 

Și Jean Valvis nu este singurul care este convins de calitățile speciale ale apelor minerale din Munții Carpați, ci și Martin Riese, singurul somelier de apă acreditat din Statele Unite ale Americii și cel mai renumit din lume. El declară în nenumărate interviuri date în reviste de prestigiu din întreagă lume: “Am fost mereu fascinat de faptul că apa are un impact asupra  gustului altor băuturi și alimente. Sunt zilnic înconjurat de apă, lucrez la Restaurantul Patina, în Los Angeles, un restaurant cu stele Michelin, unde am creat un meniu special de apă.

Acesta a ales să folosească în restaurantul său apa minerală românească și își explică alegerea: "În fiecare an îmi actualizez meniul de apă, de aceea caut mereu noi ape interesante. Mi-a plăcut foarte mult designul sticlelor AQUA Carpatica, apoi am gustat apa și am fost imediat un mare fan al acesteia. Apa provine din Munții Carpați, dintr-o zonă străveche și neatinsă de civilizație, de agricultură sau industrie. Apa are un gust bogat și foarte curat, perfect pentru a fi băută ca atare sau pentru a se combina cu vinuri albe sau roșii bune. Pentru mine cea mai mare surpriză e că apa minerală carbogazoasă e fără nitrați detectabili, un semn al unui izvor foarte rar și incredibil.” 

ianuarie 2018
 

Poem Caffe, Pasiune pentru artă şi frumos

Poem Caffe este un loc creat din pasiunea Verei Maxim, pasiune pentru ciocolata, prietenie, conversatie, pentru aromele minunate ale cafelei si ceaiului, pentru tot ceea ce este arta si frumos.

Nascuta in Braila, tanara antreprenoare a urmat cursurile ASE, dar, pasiunea pentru dulce si frumos au indreptat-o catre cursurile Ecole et ateliers de cuisine - Lenotre, Paris. Aici a deprins tehnicile speciale de preparare a painii, cozonacului, in special a celui cunoscut sub denumirea de Panetone, a branzoaicelor si a altor preparate cu aluat dospit

Prajiturile din ciocolata sunt specialitatea casei. Ciocolata amaruie cu lapte, sau alba, combinate cu creme fine de mango, pere, vanilie, migdala sau, pur si simplu, doar ciocolata sub forma de mousse sau ganache, fac din Poem Caffe puncul de atractie al iubitorilor celei mai consumate dulciuri din lume care, chiar si la mii de ani de la aparitia ei, naste pasiuni printre pofticiosi.

Checurile, o alta specialitate a casei, sunt excelente, originale, cu fructe si dulceata, cu ciocolata, cu portocale sau cu lamâie. La capitolul cozonaci, Poem Caffe este cunoscuta pentru învârtitul cu nuca, un cozonac cu umplutura generoasa de nuca. 

Poem Caffe este cunoscuta si pentru cele doua game de prajituri, cea moderna, cu prajituri originale, create în laboratorul propriu, sau pentru retetele aduse din târgurile si seminariile internationale, din copilarie sau tinerete, unde sunt pastrate întocmai retetele originale.

Pentru candy bar, Poem Caffe realizeaza produse rafinate, obtinute din ingrediente de exceptie, precum cake pops, macarons, cup cakes, acadele, ciocolaterie, mouse au chocolat, lollypops marshmallows. 

Experienta Poem Caffe  intareste ideea ca un candy bar bine facut, construit pe tematica si culorile evenimentului, reprezinta un punct de atractie, un loc unde invitatii revin, pentru a incerca ceva nou, ingenios si de calitate. 

Serile de poezie si literatura de la Poem Caffe, precum si atelierele de ciocolata si cursurile de zahar, fac din acest loc o oaza minunata de intalnire a pasionatilor de pasiune si frumos.
 

Flying Pig, Fine Swine Cantina

Fundația spaţiului Flying Pig este ȋnchegată dintr-o echipă de tineri arhitecți care s-au provocat să spargă bariera de sticlă și de clădiri de birouri a zonei, construind pas cu pas de la mic, cochet și diferit. Pentru că prima impresie contează, echipa a vrut să creeze o simbioză perfectă între ambient și preparatele artizanale, transformând elementele de design în preludiul intricat al unei mese copioase. 

Toată povestea Flying Pig a început cu dragostea la prima degustare pentru porcul iberic, zburat ȋntâi în valiză, tocmai din Portugalia. Degustarea ȋmpreună cu prieteni a fost un succes şi schiţa restaurantului a ȋnceput să se contureze; povestea a prins aripi. Și pentru că meniul e de inspirație iberică, iar gătitul se face cu ingrediente simple și naturale, materialele utilizate pentru amenajarea spaţiului sunt vibrante și cu timpul nu se deteriorează, ci se transformă, precum o brânză delicioasă ȋnvechită sau vinul bătrân care o acompaniază. Piatra, metalul, alama, marmura și lemnul masiv de stejar respiră și cuceresc timpul, schimbându-şi patina și ȋmbogăţindu-şi personalitatea, iar ȋn toată această trecere lină, creează experiențe narative pentru vizitatori.

Flying Pig a fost gândit ca o tavernă mid-century, unde stilul deco-industrial se joacă ghiduş, dar cu respect, cu dulcele stil clasic. Spaţiul realizat de oamenii de la LINIA, printre care și Laurențiu Stănescu, unul dintre proprietarii Flying Pig și co-fondator LINIA și Laboratorul de Arhitectură, a fost finisat cu dragoste şi aduce a bucătărie spaniolă veche decorată cu ceramică, faianță verde și pereți de lut nefinisați, cu rol de mașină a timpului. Respectând spiritul tavernei, la Flying Pig, mesele sunt lungi și devin loc de povestit. Și dacă trecătorii vor să se bucure de vara bucureșteană, terasa cu ceramică glazurată, jardiniere și bambus, pare să te cheme, liniştită şi aparte – o oază ȋn urbanul agitat, care invită la timp şi la zâmbete mereu sincere.

Ca orice steak house de porci iberici și de vită care se respectă, bucățile de carne sunt servite pe tocătoare de lemn, iar restul veselei este un melting pot spaniol, portughez și românesc. Prezente şi ȋnălţate la rang meritat (ridică privirea dacă citeşti acest text când eşti la noi!) sunt și oalele de gătit de la Horezu și alte elemente decorative și utile din bucătării tradiţionale. Tot amestecul de design și de mâncare simplă, ȋncet gătită, cu bază de porc autentic iberic și atmosfera de tavernă, sunt traduse simplu: #FineSwineCantina. 

Stilul ludic și cozy te rupe de peisajul autohton printr-un puzzle de materiale naturale îmbinate în perfect acord cu preparatele culinare. Decorul iberic al spațiului petit, cu accente naturale, verzi și aurii, este rama pentru mâncarea autentică și freamătul celor care o savurează. Poftă bună şi savurare prin papile gustative şi arhitectură sorbită cu ochii!